A fost Harun al Rashid în realitate ca în „O mie și una de nopți”?

Căutînd pe Amazon o carte despre Harun al Rashid (sînt doar în engleză, lipsesc cele în franceză sau poate nu le găsesc eu), am cumpărat și descărcat lucrarea: Harun al-Rashid: The Life and Legacy of the Abbasid Caliph during the Islamic Golden Age by Charles River Editors, Independently published, 2019, 51 de pagini. Un avertisment jumătate științific, jumătate publicitar, ne destăinuie cam la ce ne-am putea aștepta citind cartea:

„Charles River Editors este o companie de publicare digitală de tip boutique, specializată în aducerea istoriei înapoi la viață cu cărți educaționale și angajarea pe o gamă largă de subiecte.”

Face parte din tendința Istoria Marele Prozator?

Formula e de interes.

Picturi, gravuri, imagini sînt punct de plecare pentru o incursiune în Istorie. Introducerea la cartea despre Harun are ca punct de plecare tabloul lui Julius Köckert ( pictor neamț 1827- 1918) intitulat Harun al-Rashid primind la curtea sa de la Bagdad o delegație trimisă de Carol cel Mare ( foto sus © Wikimedia Commons). Primele rînduri îmi atrag atenția prin semnalarea rolului jucat de O mie și una de nopți în imaginea în posteritate a lui Harun Al Rashid:

„La fel ca multe figuri istorice, biografia lui Harun al-Rashid a devenit o parte realitate și o parte mit. Un om real, al patrulea Calif al Califatului Abbasid, Harun al-Rashid este cel mai bine cunoscut de mulți datorită rolului său în literatura faimoasă, cum ar fi O mie și una de nopți, nu neapărat din cauza deciziilor sale politice.”

O carte de referință despre Imperiile Islamice – Justin Marozzi, Islamic Empires: The Cities That Shaped Civilization: From Mecca to Dubai, Pegasus Books, 2020, versiune românească la Litera în 2021 sub titlul Imperii islamice. 15 orașe care definesc o civilizație, abordează și ea, în capitolul dedicat Bagdadului, rolul imaginii lui Harun făurit de O mie și una de nopți:

„Harun a devenit celebru atît în Orient, cît și în Occident și pentru faptul că a jucat un rol de seamă în capodopera O mie și una de nopți, o culegere de povestiri indiene, persane și arabe care datează din secolele al VIII-lea și al IX-lea. Este prezent în aceste povestiri sub chipul unui calif charismatic pe care îl vedem cînd în brațele unor preafrumoase curtezane, cînd retezînd capetele celor care îl nemulțumesc, cînd aruncînd pungi de aur celor care îl binedispun, cînd scriind versuri la repezeală, cînd rîzînd cu poftă la auzul unor glume deocheate. În această culegere de povestiri cusute cu ață albă, Harun, sau cel puțin un stereotip îndrăzneț al califului, se bucură de un enorm succes.”

Pe site-ul Les cles du Moyen Orient din 26 noiembrie 2012 găsesc confirmarea unei discrepanțe între imagine și realitate. Titlul trimite la conținut:

„Hîrûn al-Rashîd, le calife des Mille et une nuits: un age d’or de l’Empire de l’Islam? (786-809)„ în traducere „Harun al Rașid, califul din O mie și una de nopți: o epocă de aur a Imperiului islamic? (786-809)”:

„Printre toate califatele din Evul mediu, Hîrûn al-Rashîd, al cincilea din dinastia Abbasidă, este probabil cel mai faimos: El își datorează gloria colecției de povești din cele O mie și una de nopți, cea mai faimoasă lucrare de literatură arabă din Occident, în care apare ca prototip al califului drept, bun și pios. Numele său este, de asemenea, asociat cu o formă de epocă de aur a Imperiului Islamic, marcată în special de prosperitatea economică și de o expansiune culturală fără precedent. Diferența dintre această imagine și realitate este însă semnificativă: Atît asupra personalității califului, cît și asupra condițiilor economice și sociale care au fost cele ale domniei sale, discordanța dintre mit și istorie este izbitoare.”

Tresar de îndată la afirmația asta. De mult a început să mă preocupe rolul imaginii transmise de text în imaginea cuiva din posteritate. Am exemplificat de fiecare dată cu Tiberiu, un mare împărat, rămas în posteritate prin imaginea răutăcioasă din scrierile lui Tacitus. Generații întregi de istorici au încercat s-o contrazică fără a reuși. Tacitus e un scriitor genial. La fel s-a întîmplat cu Napoleon al Treilea, victima în posteritate a imaginii formate de scrisul lui Victor Hugo. Cît despre imagine pozitivă să reamintim pe Augustus, care a știut să-și cultive istoricii sau pe Napoleon, care a folosit o veritabilă mașinărie de PR.

Într-adevăr știm cele mai multe lucruri despre Harun al Rashid din O mie și una de nopți. Poveștile n-au fost scrise în timpul vieții lui Harun. Atunci cum de a ajuns Harun personaj legendar al Poveștilor? Iată o întrebare. Posibil că prin istoriile care circulau în lumea arabă despre trecutul de glorie al califatelor.

Are însă importanță cum de s-a ajuns ca O mie și una de nopți să-l glorifice pe Harun al Rașhid?

Prăpastia dintre realitate și imagine e unul dintre adevărurile omenirii de azi. Și mai mult ca sigur imaginea de acum a unui personaj, transmisă posterității va fi cea care va domina imaginea din posteritate, chiar dacă ea se întemeiază pe mit.

Nu e oare Kennedy un fel de Harun al Rașid al Americii, deși mulți istorici susțin că în realitate președintele american n-a fost cel din imaginea care ni se oferă azi?