29 aprilie - Ziua internațională a dansului
La 29 aprilie se celebrează în întreaga lume dansul, arta care dă expresie sentimentelor umane prin intermediul mișcărilor corpului. La inițiativa UNESCO, Ziua internațională a dansului a fost instituită în 1982, în cinstea coregrafului francez Jean Georges Noverre, născut la 29 aprilie 1727, considerat a fi creatorul baletului modern și unul din inițiatorii dansului ca artă de sine-stătătoare.
În acestă zi este încurajată practicarea dansului și transmiterea lui către noile generații, iar iubitorii artei coregrafice au ocazia de a se reuni și a petrece în ritmuri de dans, scrie Muzeul de Etnografie Brașov (MEB), pe pagina de Facebook a instituției.
Dansul a cunoscut de-a lungul istoriei o varietate forme, având și în prezent multiple funcții sociale: de divertisment în primul rând, dar și de socializare, de marcare a unor evenimente importante din viața omului sau ritualice.
În comunitățile tradiționale din Brașov și sud-estul Transilvaniei, de români, sași și maghiari, dansul popular (jocul) avea loc la petreceri de sărbători, la nunți, la baluri, la jocurile de duminică sau în șezători. Se jucau dansurile tradiționale specifice fiecărei comunități în special, iar nu de puține ori și dansurile celorlalte naționalități. Spre sfârșitul veacului al XIX-lea, sub influență urbană, dansurile de societate (polca și valsul) pătrund și în lumea satelor. Muzica era asigurată la început de lăutari cu vioara, taragotul, toba, acordeonul, pentru ca apoi să fie angajate orchestre.
Fiecare zonă geografică și etnografică avea un ciclu de dansuri obligatoriu de știut de către locuitori. Astfel, Jocul Strămoșesc din Șcheii Brașovului include șase dansuri: Ardeleana, Breaza, Brâul, Sârba, Hora Junilor și nu în ultimul rând binecunoscuta Brașoveanca. În Țara Oltului, principalele jocuri erau Fecioreasca, Purtata, Învârtita, Poșovoaica, Brâul și Sârba. La nunțile din Bran, după Hora miresei, se jucau Sârba, Brâul, Moiceanca, Chindia, iar noaptea târziu Chipărata, Mânioasa, dar și Capra, Lepedeul, Cățeaua și Mutul. Pentru ca la jocul din satele din zona Rupea să se danseze pe pașii Hațeganei, Potingului, Ciobănașului, Sârbei, Alunelului, Hodoroagei. Fecioreasca era cu predilecție un joc al băieților și bărbaților de pe Târnave, dar la Crihalma se practica și o Feciorească a fetelor.
La balurile românilor din orașul Brașov, erau nelipsite „jocurile de coloană”, cadrilul, romana și lăncierul, după cum ne spune Sextil Pușcariu, în lucrarea „Brașovul de altădată”.
Maghiarii aveau și ei jocurile lor. Csárdás-ul în diferitele sale variante, polka (polca) și keringő sau valcer (valsul) erau cele mai apreciate dansuri. Borița era un joc al tinerilor ceangăi din Săcele, cu vârsta de 15-16 ani, care îndeplinea un ritual de fertilitate adresat familiei, gospodăriei, pământului și animalelor.
Sașii preferau polca și valsul. Ritmurile de polcă, interpretate de fanfară, alături de cele de vals, răsunau întotdeauna la balurile și petrecerile de peste an.
După cum se observă, repertoriul de dansuri din Țara Bârsei și regiunile adiacente era unul dezvoltat, care satisfăcea gusturi și nevoi coregrafice extrem de diverse, cu ritmuri adaptate la momentele petrecerilor și cu diferite roluri sociale.