Zeci de artefacte valoroase, descoperite de arheologi în Centrul Vechi al Târgoviștei
Un petic de pământ pe care s-a construit, ulterior, un hotel, s-a dovedit a fi o adevărată „oază” de artefacte. Muzeografii din Târgoviște au scos la iveală, în cadrul suprafeței cercetate arheologic, zeci de obiecte vechi, de mare valoare.
Arheologii au realizat pe un teren mic situat pe strada Grigore Alexandrescu, nr. 26, pe care urma să se construiască un hotel, nu mai puțin de 37 de complexuri arheologice, dintre care 34 de gropi de dimensiuni variabile.
Acolo au fost găsite resturile unui cuptor de ars ceramică și urmele a două locuințe medievale din lemn, parțial surprinse în săpătură. Au fost descoperite vase de uz comun și decorative, cahle, pipe, tripozi utilizați în meșteșugul olăritului, cazane/ceaune, tigăi, ulcioare, căni, căldări, dar și obiecte metalice sau oase de animale etc.
Despre această microzonă urbană se cunoaște faptul că a fost locuită încă din perioada medievală, perimetrul investigat fiind încadrat, la nord, de Biserica „Sf. Nicolae” – Andronești, ridicată în anul 1527 de boierul Manea Perșanul, vornic în vremea lui Radu de la Afumați, și, la sud, de clădirea cu pivniță de secol XVII, în prezent, Muzeul „Vasile Blendea”.
Obiectele au fost datate în perioada secolului al XVI-lea, pe baza unei monede Maximilian II (1564-1576) care a circulat în epocă, aflată în asociere cu ceramică asemănătoare, ca tip, cu cea din grupul de obiecte/depozit.
„Unele gropi analizate după adâncimea impresionantă, de peste 3 metri, au avut ca scop depozitarea de bunuri alimentare, însă ulterior aceste nișe au fost transformate în gropi menajere. Astfel se explică faptul că din interiorul lor a fost recuperată o cantitate mare de material ceramic. Alte gropi, cum sunt cele din care au fost recuperate artefactele expuse, s-a constatat că au o adâncime superficială de max. 0,60 m, justificată, poate, tocmai de graba cu care au fost ascunse/puse la adăpost. Piesele care alcătuiesc lotul fac parte, în mod obișnuit, din interiorul locuințelor orașului medieval”, au precizat arheologii târgovișteni de la Curtea Domnească.
Cele mai apreciate descoperiri:
1. Căldărușă. Caracteristici: Dmax. 24,5 cm; H: 15 cm; material: cupru; tehnică: ciocănire/batere.
2. Farfurie-platou. Caracteristici: Dmax. 32 cm; H: 5 cm; material: cupru; tehnică: ciocănire/batere.
3. Farfurie decorativă. Caracteristici: Dmax. 27,5 cm; H: 9 cm; material: lut; tehnică: realizată la roata olarului, ardere oxidantă, smălțuită.
4. Farfurie decorativă. Caracteristici: Dmax. 27 cm; H: 8 cm; material: lut; tehnică: realizată la roata olarului, ardere oxidantă; smălțuită.
5. Farfurie decorativă. Caracteristici: Dmax. 17 cm; H: 5,5 cm; material: lut; tehnică: realizată la roata olarului, ardere oxidantă; smălțuită.
Artefactele au fost restaurate în cadrul Laboratorului de Conservare și Restaurare al Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” din Târgoviște, iar obiectele vor putea fi văzute, în perioada februarie - martie 2024, la Curtea Domnească din Târgoviște, în clădirea Muzeului Tiparului și al Cărții Vechi Românești, într-un spațiu special amenajat.
Vezi FOTO pe adevarul.ro