UNESCO vrea să extindă lista Patrimoniului Cultural Imaterial
UNESCO a început, în capitala Paraguay, Asuncion, deliberările asupra includerii unor practici culturale în lista Patrimoniului Cultural Imaterial.
Circa 60 de practici culturale au fost propuse pentru a se alătura listei, printre acestea numărându-se Anul Nou Chinezesc, procesul de preparare a sake-ului în Japonia şi tradiţia henna din lumea arabă.
„Patrimoniul Cultural Imaterial este diversitate în acţiune”, a declarat preşedintele comisiei germane pentru Patrimoniu Cultural Imaterial, Christoph Wulf, citat de Agerpres.
„Demonstrează imensa creativitate a omenirii. Cei care promovează patrimoniul cultural imaterial creează comunităţi. Cei care transmit cunoştinţe şi abilităţi promovează coeziunea socială”, a adăugat el.
Patrimoniul Cultural Imaterial include tradiţii, tehnici meşteşugăreşti, muzică şi dans. Lista reprezentativă a patrimoniului cultural al umanităţii include, spre exemplu, cultura saunei din Finlanda, yoga din India şi muzica Imzad a poporului tuareg din Sahara.