Parlamentul de la Moscova ar urma să dezbată joi alipirea la Rusia a celor patru provincii ucrainene parţial ocupate

📁 Istorie recentă
🗓️ 26 septembrie 2022

Duma de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, ar urma să dezbată joi, 29 septembrie, proiectele de lege privind alipirea la Rusia a celor patru provincii ucrainene parţial ocupate de trupele ruse unde sunt în desfăşurare aşa-zise referendumuri ce în viziunea Moscovei ar trebui să constituie baza legală a anexării acestora, transmite Reuters în urma unei relatări a agenţiei TASS.

Informaţia a fost ulterior confirmată şi de agenţia Interfax, în timp ce agenţia RIA Novosti, citând o sursă neprecizată, relatează că, în ziua următoare, pe 30 septembrie, preşedintele Vladimir Putin ar urma să se adreseze celor două camere ale parlamentului de la Moscova reunite într-o sesiune extraordinară.

În urma lansării invaziei asupra Ucrainei pe 24 februarie, trupele ruse controlează la ora actuală puţin mai mult de jumătate din regiunile Doneţk şi Zaporojie şi aproape integral regiunile Luganhsk şi Herson, informează Agerpres.

Odată aceste provincii anexate, chiar dacă nicio ţară nu va recunoaşte o asemenea schimbare a graniţelor, în ochii Kremlinului un atac ucrainean asupra lor ar echivala cu un atac asupra Rusiei.

Preşedintele rus Vladimir Putin o decretat miercuri mobilizarea a 300 de mii de rezervişti pentru a-şi consolida trupele în Ucraina.

Mai multe