Parcul Ateneului se va numi „Grădina Mariana Nicolesco”
Parcul din faţa Ateneului Român va primi denumirea de „Grădina Mariana Nicolesco”, potrivit unei hotărâri aprobate, marţi, de Consiliul General al Capitalei.
Conform raportului de specialitate, propunerea a venit din partea criticului şi istoricului de artă Radu Varia, soţul sopranei Mariana Nicolesco (născută pe 28 noiembrie 1948 la Găujani (Giurgiu) şi decedată pe 14 octombrie 2022 la Bucureşti).
„A cântat pe cele mai renumite scene ale lumii, începând cu Teatro alla Scala din Milano, unde a debutat în premiera mondială a operei 'Le Vera Storia' de Luciano Berio (1982) şi unde apare apoi în numeroase noi puneri în scenă, recitaluri şi concerte, ca şi la Metropolitan Opera din New York cu 'La Traviata' de Verdi (1978). În anul 1991, distinsa artistă - supranumită Regina della Scala, Regina del Belcanto şi Diva Divina - a primit titlul de cetăţean de onoare al Bucureştiului, fiind prima personalitate recompensată cu această distincţie”, se arată în documentul citat de Agerpres.
Marea soprană Mariana Nicolesco a murit în octombrie 2022, la vârsta de 73 de ani.
Foto sus: Ateneul Român (© Diego Delso, delso.photo, License CC-BY-SA)