Mesajul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski pentru Donald Trump după alegerile din SUA
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a felicitat miercuri pe Donald Trump pentru „victoria sa impresionantă” în alegerile prezidențiale americane, exprimându-și speranța că alegerea lui va ajuta Ucraina să obțină „o pace justă”.
„Apreciez angajamentul președintelui Trump în favoarea abordării 'pace prin forță' în probleme mondiale. Acesta este exact principiul care poate apropia în mod concret Ucraina de o pace justă”, a reacționat Zelenski, după ce republicanul american și-a revendicat victoria, informează Agerpres.
Donald Trump a declarat de mai multe ori că poate impune o pace în Ucraina „în 24 de ore”, fără a explica vreodată cum, dar criticând amploarea ajutorului dat Kievului pentru a rezista în fața invaziei ruse.
Trump a făcut de asemenea declarații laudative la adresa președintelui rus Vladimir Putin. De atunci, atât în Ucraina, cât și în Europa există temerea că Donald Trump ar putea forța Ucraina să negocieze cu Rusia în condiții foarte favorabile Moscovei.
În acest context, Zelenski i-a îndemnat pe democrații și republicanii americani la ”un sprijin bipartizan puternic pentru Ucraina”.
Zelenski a amintit de asemenea de întrevederea sa „formidabilă” cu Donald Trump la New York, în septembrie.
„Îmi amintesc de întrevederea noastră formidabilă cu președintele Trump în septembrie, în timpul căreia am discutat în detaliu despre parteneriatul strategic dintre Ucraina și SUA, despre planul de victorie și mijloacele de a pune capăt agresiunii ruse împotriva Ucrainei”, a scris el pe platforma socială X.
Republicanul Donald Trump a revendicat miercuri „o victorie politică fără precedent” în alegerile prezidențiale din Statele Unite, într-un discurs susținut la sediul său de campanie din West Palm Beach, în statul Florida, în contextul în care postul de televiziune conservator Fox News l-a proclamat câștigător.
Foto sus: Volodimir Zelenski (foto: president.gov.ua)