Genomul tridimensional al unui mamut lânos, reconstruit de cercetători
Pielea unui mamut lânos siberian a fost expusă la condiții atât de glaciale, în urmă cu 52.000 de ani, încât s-a liofilizat spontan, conservând fragmente de ADN. Oamenii de știință au folosit acum aceste probe pentru a reconstrui genomul tridimensional al animalului, o reușită care ar putea contribui la o mai bună înțelegere a speciilor dispărute și chiar la stimularea eforturilor de a le readuce la viață.
Până în prezent, specimenele de ADN antic găsite erau prezente, în general, sub formă de fragmente incomplete, limitând semnificativ cantitatea de informații pe care cercetătorii le puteau extrage din ele, informează Agerpres.
„Acum am arătat că, în anumite circumstanțe, nu se păstrează doar aceste fragmente de ADN, ci și dispunerea lor inițială”, a declarat pentru AFP Olga Dudchenko, geneticiană la Colegiul de Medicină Baylor din Statele Unite, coautoare a studiului ale cărui rezultate au fost publicate joi în jurnalul științific Cell.
Înțelegerea arhitecturii 3D a genomului - setul complet al ADN-ului său - este crucială pentru identificarea genelor active asociate anumitor organe. Astfel, se poate înțelege, spre exemplu, modul în care celulele creierului îi permit acestuia să gândească, cele ale inimii să bată, iar cele ale sistemului imunitar să lupte împotriva bolilor.
S-a crezut mult timp că din cauza degradării rapide a particulelor foarte mici, aceste informații se pierd în mod inevitabil.
Însă, în urmă cu aproximativ zece ani, o echipă internațională de oameni de știință și-a propus să găsească o probă străveche a cărei organizare 3D a ADN-ului a rămas aproape intactă, până în punctul în care ar putea fi reconstruită în întregime cu ajutorul unei tehnici noi.
Căutarea lor i-a condus spre o probă de mamut lânos excepțional de bine conservată, descoperită în nord-estul Siberiei în 2018.
Nu este clar dacă acest pahiderm - o femelă - a murit în mod natural sau a fost ucis de oameni. Se pare că acesta a fost ulterior dezmembrat, rămânând însă intactă pielea din jurul capului, gâtului și urechii stângi.
Cercetătorii au emis ipoteza că pielea a înghețat și s-a deshidratat, trecând într-o stare aproape sticloasă, în care au rămas prinse moleculele sale și s-a păstrat forma cromozomilor săi - structurile care conțin ADN.
Foto sus: Un mamut lânos reconstituit în Muzeul Regal British Columbia din orașul canadian Victoria (© Flying Puffin / Wikimedia Commons)