Epoca de aur a furtului. Record de condamnări în România comunistă

Populația României contemporane trăiește cu iluzia că înainte de 1989 era mai bine și că atunci oamenii nu erau obligați să plece din țară pentru un trai mai bun, dar se uită că locuitorii nu aveau autoturisme, benzină, curent electric, electrocasnice, alimente și căldură. Se stătea la coadă pentru o coajă amărâtă de pâine. Totuși, era mai bine atunci deoarece nu erau mulți infractori și oamenii normali erau în siguranță pe stradă. Regimul menținea ordinea în țară, chiar dacă unele măsuri erau deosebit de dure, pedeapsa cu moartea existând în codul penal al epocii comuniste.

Iluziile maselor au fost multe de-a lungul timpului și era absolut normal ca poporul român să se supună legilor descoperite și teoretizate de renumitul Gustave Le Bon. Istoria nu este o materie iubită în timpul anilor de școală și nici după încheierea studiilor nu se fac eforturi pentru o corectă documentare și interpretare a evenimentelor din trecut.

Ordinea din trecut era doar în mintea oamenilor de atunci și de acum, anuarele statistice ale statului român fiind însă o lectură puțin plăcută pentru cei ce consideră că oricum viața este prea scurtă. Furtul era o activitate deosebit de plăcută pentru că aducea avere și nici nu mai conta faptul că ideologia spunea clar că nu mai trebuie să existe proprietate privată.

Chiar dacă se putea ajunge la execuție, acumularea de bunuri și capital prin însușirea avutului obștesc era un fel de sport al epocii comuniste și se spunea că era greu la pușcărie, dar nu faci avere fără să furi. Trebuie să faci sacrificii pentru afirmarea socială cu orice preț.

Au fost condamnate în 1980 8.227 de persoane, dar s-a ajuns la un vârf de 37.393 de hoți în 1983.

Ultimul an de dominație a cuplului dictatorial a fost marcat de „numai” 12.138 de încarcerări, unele presiuni venite dinspre Moscova cea cuprinsă de perestroika ducând la o oarecare ”îmblânzire” a regimului de la București. Fabricile statului erau o mină de aur pentru cei ce doreau să strângă avere și Miliția prindea numai o mică parte din cei ce ieșeau cu ceva consistent din incintă.

Ordinea din țară și cumințenia oamenilor din vremea dictaturii sunt simple iluzii colective. Era un adevărat război de jaf și împotriva locuitorilor obișnuiți. Dacă în 1980 erau 6.661 de condamnați, se ajungea în 1989 la 9.522 de vinovați de intrare pe proprietatea celor lipsiți de apărare.

Dacă se face o împărțire uniformă pe zile, rezultă că au fost câte 26 de condamnări în fiecare dată și multe cazuri de jaf ar fi fost chiar senzaționale pentru presa de tip tabloid. Nu era loc însă pentru astfel de publicații în lagărul socialist, cel ce avea o imagine ce tindea spre perfecțiune.

Cum unele victime descopereau hoții în timpul acțiunii, aceștia treceau la etapa superioară prin folosirea violenței și tâlhăria era mai dur pedepsită de codul penal al epocii. Au fost trimise după gratii 948 de persoane în cursul anului 1989 și nu sunt cunoscute dramele din spatele acestor procese.

Forțele de ordine n-au reușit să limiteze manifestările antisociale nici măcar prin măsuri dure și creșterea populației urbane a amplificat fenomenul de furt. Reducerea aprovizionării după 1980 a dus la creșterea interesului pentru bunurile statului și ale particularilor, specia umană fiind cunoscută prin obsesia pentru pofte din cele mai animalice. Pasiunea pentru furt și îmbogățire rapidă a continuat să fie în centrul atenției locuitorilor din spațiul carpatic și judecătorii pedepsesc doar o mică parte din cei ce comit însușiri de bunuri și tâlhării.

_{Foto sus: Nicolae Ceauşescu, în vizită la C.A.P. „Tudor Vladimirescu”, în judeţul Brăila (© „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 292/1978)}