Congresul SUA aprobă un ajutor de 40 de miliarde de dolari pentru Ucraina

📁 Istorie recentă
🗓️ 20 mai 2022

Senatul Statelor Unite a aprobat joi un ajutor în valoare de aproape 40 de miliarde de dolari pentru Ucraina, transmite Reuters. Legea respectivă, care trecuse în 10 mai de Camera Reprezentanţilor din Congres, i-a fost trimisă preşedintelui Joe Biden pentru promulgare, relatează agerpres.ro.

Au votat în favoarea celui mai mare pachet de asistenţă militară, economică şi umanitară pentru ucraineni de până acum 86 de senatori americani iar 11 s-au pronunţat împotrivă. După ce va fi promulgat de preşedinte, textul va ridica totalul asistenţei Statelor Unite pentru Ucraina la peste 50 de miliarde de dolari.

Sunt incluse şase miliarde de dolari pentru asistenţă de securitate - instruire, echipament, armament şi sprijin, 8,7 miliarde pentru refacerea stocurilor de echipament american trimis Ucrainei, 3,9 miliarde pentru operaţiuni ale comandamentului forţelor SUA din Europa, 5 miliarde pentru securitatea alimentară internaţională şi aproape 9 miliarde de dolari pentru un fond de ajutor economic destinat Ucrainei.

De asemenea, preşedintele Biden este autorizat să aprobe discreţionar 11 miliarde de dolari pentru transferuri de produse şi servicii din stocurile SUA în situaţii de urgenţă, fără alte aprobări din partea Congresului.

Liderul majorităţii democrate, senatorul Chuck Schumer, a declarat că "este un pachet mare şi va acoperi nevoile mari ale poporului ucrainean care luptă pentru supravieţuire". "Prin aprobarea acestui ajutor de urgenţă, Senatul poate spune acum poporului ucrainean: ajutorul este pe cale să sosească. Ajutor real. Ajutor semnificativ. Ajutor care poate asigura victoria ucrainenilor".

Legea privind asistenţa pentru Ucraina a întârziat în Senat după ce senatorul republican Rand Paul a refuzat să accepte o procedură rapidă de vot. Democraţii dispun de o majoritate strânsă în ambele camere ale Congresului, însă regulile Senatului prevăd că pentru a se trece rapid la votul final este necesară în cele mai multe cazuri unanimitatea.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a mulţumit Senatului SUA şi a declarat: "Ne îndreptăm spre victorie cu încredere şi strategic".

Ucraina a fost invadată de forţele ruse cu aproape trei luni în urmă, iar susţinerea occidentală este vitală pentru continuarea rezistenţei.

Mai multe