Ce căutau caii în brutărie? Două schelete neobișnuite, descoperite de arheologi la Pompeii

Arheologii italieni au descoperit două schelete ale unor ecvide (familie de erbivore nerumegătoare, din care fac parte caii, măgarii zebrele etc – n.r.) în brutăria complexului Casti Amanti din Pompeii.

Descoperirea oferă informații valoroase despre viața cotidiană, relația dintre oameni și animalele de muncă și circumstanțele distrugerii orașului în urma erupției Vezuviului, relatează La Brujula Verde.

Între anii 2024 și 2026, în cadrul proiectului de reexaminare a unor zone cercetate anterior în anii 1980–1990, arheologii au descoperit într-o încăpere aflată lângă cuptorul brutăriei rămășițele a două animale erbivore mari, identificate provizoriu ca fiind cai, măgari sau hibrizi ai acestora. Descoperirea a fost rezultatul unei cercetări sistematice, nu al întâmplării. Într-un colț al încăperii, săpăturile anterioare lăsaseră un depozit de pământ neatins, iar după îndepărtarea acestuia au apărut scheletele.

Cele două animale, denumite RP1 și RP2, se aflau lângă peretele vestic al încăperii. Spațiul respectiv fusese folosit inițial pentru activități legate de prepararea pâinii, în momentul erupției era filosit drept adăpost temporar pentru animale. O masă mare de lucru, susținută de blocuri de calcar, fusese deja demontată, iar animalele ocupaseră locul rămas liber.

Oasele descoperite sunt fragile, parțial arse și fragmentate, ceea ce a impus metode de analiză foarte atente.

Primul animal, RP1, era situat mai la nord. Craniul său era relativ bine conservat, iar cercetătorii au putut reconstitui mare parte din coloana vertebrală și membrele posterioare. Totuși, vertebrele cervicale și membrele anterioare lipseau. Al doilea animal, RP2, aflat mai la sud, era într-o stare mai precară de conservare. Craniul nu a fost găsit, iar urmele de ardere și fragmentare erau mai pronunțate, în special la nivelul coastelor și membrelor posterioare.

Deși nu a fost încă posibilă stabilirea cu certitudine a speciei, cercetătorii au estimat vârsta celor două animale. RP1 era un adult matur, cu o vârstă de aproximativ 10–12 ani, indicată de gradul de uzură al dinților și de dezvoltarea completă a scheletului. RP2 era mai tânăr, având probabil între 3 și 6 ani.

Una dintre cele mai emoționante descoperiri a fost asociată cu RP1. În apropierea gâtului au fost găsite două inele de fier, interpretate ca părți ale unui ham sau ale unui sistem de prindere realizat din materiale perisabile. În aceeași zonă au apărut trei mărgele din pastă de sticlă – una albastră și două albe – care formaseră probabil un colier sau un ornament prins de coama animalului. Cercetătorii consideră că aceste podoabe reprezintă un indiciu al unei relații afective dintre oameni și animalul respectiv. Deși era folosit pentru muncă, acesta pare să fi beneficiat și de atenție personală și afecțiune. În schimb, lângă RP2 nu au fost descoperite ornamente similare.

Un aspect important al studiului privește modul în care au murit animalele. În jurul scheletelor nu au fost găsite lapili, fragmentele de piatră vulcanică ce au căzut în primele faze ale erupției Vezuviului. Această absență indică faptul că moartea lor s-a produs înainte ca materialul vulcanic să înceapă să se acumuleze în încăpere. Cel mai probabil, clădirea s-a prăbușit în urma cutremurelor premergătoare erupției sau în primele momente ale acesteia.

Deasupra scheletelor a fost descoperită o grindă carbonizată de aproximativ doi metri lungime, alături de cenușă și fragmente de împletituri vegetale. Analizele au demonstrat că lemnul provenea de la un arțar și făcea parte din structura etajului superior. Urmele de ardere indică faptul că grinda a luat foc, dar incendiul nu a consumat-o complet. Specialiștii consideră că un flux piroclastic ulterior a creat un mediu lipsit de oxigen, stingând flăcările și conservând parțial lemnul.

Totuși, ce căutau animalele în brutărie?

Pentru a explica prezența animalelor în brutărie, cercetătorii au reconstituit situația clădirii înainte de erupție. Casa și brutăria suferiseră avarii în urma unui cutremur produs între anii 68 și 69 d.Hr. și se aflau încă în proces de renovare. Grajdul obișnuit al animalelor fusese afectat și era în curs de reamenajare. Jgheaburile și alte instalații fuseseră umplute cu moloz rezultat din lucrările de reparație, iar podelele erau refăcute.

În aceste condiții, animalele au fost mutate temporar în încăperea de lângă cuptor, unde masa de frământare fusese deja demontată. Acolo au rămas, probabil legate sau lăsate libere, în timp ce proprietarii continuau lucrările de renovare.

Moartea lor a survenit atunci când etajul superior al clădirii s-a prăbușit. Analiza fracturilor arată că RP1 a fost lovit direct în zona capului și mandibulei, unde au fost identificate leziuni compatibile cu o compresie verticală puternică. RP2 a suferit zdrobiri extinse ale coastelor și membrelor anterioare, indicând aceeași cauză. Astfel, animalele nu au murit din cauza fluxului piroclastic sau prin asfixiere, ci au fost strivite de elementele structurale ale clădirii.

Deși o parte importantă a contextului arheologic original a fost pierdută din cauza intervențiilor anterioare și a proceselor post-depunere, cercetătorii au reușit să obțină informații valoroase prin analiza atentă a detaliilor microscopice și prin colaborarea dintre specialiști din mai multe domenii.

Importanța descoperirii depășește simpla identificare a două animale moarte în timpul erupției. Ea oferă o perspectivă umană asupra vieții din Pompeii, demonstrând că animalele de muncă nu erau privite exclusiv ca instrumente economice. Mărgelele găsite lângă RP1 indică existența unei legături emoționale între oameni și animale, chiar într-un context comercial precum o brutărie.

În concluzie, răspunsul la întrebarea „ce căutau caii în brutărie?” este mai complex decât pare. Aceste animale erau esențiale pentru activitatea economică, dar făceau și parte din viața de zi cu zi a locuitorilor. Mutate temporar din grajdul aflat în renovare, ele au rămas în încăperea de frământare până când prăbușirea clădirii le-a ucis.

După aproape 1.950 de ani, scheletele lor continuă să ofere informații despre organizarea muncii, efectele erupției și relația dintre oameni și animalele care trăiau alături de ei. Cercetările vor continua prin analize genetice și biometrice menite să stabilească exact specia animalelor și să clarifice detaliile morții lor.