Bletchley Park, când Istoria se întoarce pentru a o lua de la început
Războaiele sângeroase pe care le trăim au acoperit, în mare parte, un eveniment care va marca istoria poate într-o măsură mai mare și mai radicală decât conflictele prezentului.
Guvernul britanic a organizat la începutul lunii noiembrie 2023 prima conferinţă internaţională dedicată siguranţei și reglementării inteligenţei artificiale (AI). Un asemenea eveniment nu putea fi găzduit decât într-un loc cu semnificaţie istorică majoră: Bletchley Park, locul ultrasecret unde, în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, cei mai străluciţi matematicieni și analiști britanici au reușit să spargă codul de comunicaţii al armatei germane, considerat, datorită sistemului de criptare Enigma, impenetrabil.
Succesul obţinut la Bletchley Park a dat Aliaţilor un avantaj considerabil, a contribuit enorm la victoria împotriva Germaniei naziste și a salvat milioane de vieţi omenești. Alan Turing și colegii săi au dezvoltat atunci primul computer din lume, iar ceea ce a urmat este istorie.
Dezvoltarea inteligenţei artificiale este noul salt tehnologic pe care omenirea este pe cale să-l facă. Perspectivele sunt uluitoare și, pentru unii, înfricoșătoare. Pentru prima dată în istorie, o tehnologie ar putea să înlocuiască omul sau chiar să șteargă umanitatea de pe suprafaţa Pământului, conform celor mai catastrofale avertismente care nu vin din partea vreunor necunoscători.
Minţi dintre cele mai strălucite au atras atenţia asupra riscurilor şi pericolelor care vin din partea unei tehnologii care va depăși capacităţile celor mai inteligenţi oameni.
Conferinţa, la care au participat 28 de ţări, între care SUA, China, precum și Uniunea Europeană, a adoptat o declaraţie privind cooperarea în dezvoltarea inteligenţei artificiale și adoptarea reglementărilor necesare.
Elon Musk a tras concluziile discuţiilor într-un dialog cu premierul britanic, Rishi Sunak. Antreprenorul, angajat în dezvoltarea inteligenţei artificiale, dar şi o voce care a atras atenţia asupra riscurilor, a declarat că noua tehnologie are potenţialul de a deveni cea mai „perturbatoare forţă din istorie”. De la primul computer la prima conferinţă internaţională privind inteligenţa artificială. Ce va urma ne va depăşi imaginaţia.
Articolul a fost publicat în numărul 262 al revistei „Historia” (revista:262), disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 15 noiembrie - 14 decembrie, și în format digital pe platforma paydemic.
FOTO: Wikimedia Commons