Viaţa Cantemireştilor
Istoricul francez Emmanuel Le Roy Ladurie pune o întrebare în prefaţa cărţii Cantemireştii. Aventura europeană a unei familii princiare din secolul al XVIII-lea, scrisă de Ştefan Lemny:„Cine sunt aşadar cei doi Cantemireşti, tatăl şi fiul?“
Ştefan Lemny îl poartă pe cititor din Moldova, „leagănul Cantemireştilor, ţara de unde au pornit şi în care au domnit“, până la Istanbul, Sankt Petersburg, Londra sau Paris, locuri pe unde au trecut membrii acestei familii. Cartea istoricului Lemny a apărut în Franţa în 2009 şi urmăreşte destinul neobişnuit al familiei care a dat culturii europene două figuri remarcabile:Dimitrie Cantemir (1673-1723) şi Antioh, fiul său (1709-1744).
Dimitrie, domn al Moldovei, apoi consilier secret al lui Petru cel Mare, un cărturar desăvârşit şi membru al Academiei din Berlin, a rămas în istorie şi în conştiinţa oamenilor datorită lucrării saleIstoria Imperiului Otoman. Antioh a fost ambasador al Rusiei în Anglia şi Franţa şi fondatorul poeziei ruse moderne prin Satirelelui. Deşi nu s-au mai întors niciodată în Moldova după înfrângerea de la Stănileşti, Dimitrie şi Antioh au scris istorie prin operele pe care le-au lăsat în urma lor, contribuind semnificativ la apropierea dintre Răsărit şi Apus.
Dimitrie Cantemir şi fiul său au scris şi au vorbit mai multe limbi:latina, greaca, turca, rusa, franceza, engleza, italiana, germana şi limba maternă, româna. Antioh a împlinit dorinţele tatălui său de a deveni un om de cultură remarcabil, primind educaţie de la renumiţi erudiţi greci, germani şi ruşi. Ştefan Lemny nu vorbeşte în cartea sa numai despre calităţile excepţionale ale acestor oameni de cultură, despre opera valoroasă a acestora, dar şi despre viaţa lor sentimentală.