Vernisajul expoziției „Despre sine, cruci și altele”
Muzeul Național al Țăranului Român (MNȚR) găzduiește joi, 20 iunie 2024, între orele 18.00 – 21.30, vernisajul expoziției „Despre sine, cruci și altele”.
Expoziția „Despre sine, cruci și altele”, deschisă până la 19 septembrie 2024, este primul insert din seria micro-istorii, micro-memorii, la MNȚRplusC. Autorul expoziției, Mircea Modreanu, artist vizual cu preocupări în spațiul volumetriei atât topografice cât și antropomorfe, vine cu o propunere rezolvată afectiv de traseul personal (micro-istorii) - un soft-memory pe care îl recompune într-un simulacru de hard memory (obiecte sculpturale în instalație), în spațiul artist-run din subsolul Muzeului Țăranului – reproducerea la scară 1:1 a crucilor examinate de artist de-a lungul unei perioade de cercetare a câțiva ani, desfășurată inclusiv în inima comunității momârlanilor din Petroșani, prin tehnica frotajului pe hârtie, inserate în cadre din plexiglass, informează un comunicat al MNȚR.
Tratarea simbolisticii rurale se regăsește la artiști precum Mihai Olos, Napoleon Tiron, Maxim Dumitraș și mulți alții. Printr-un demers concentrat spre o comunitate foarte veche cultural și etnic (momârlanii se consideră, ei înșiși, moștenitorii dacilor), artistul pune în discuție și reabilitarea semantică a termenului de momârlan, prin interpretarea simbolisticii funerare (crucea) a comunităților de momârlani din Valea Jiului.
În afara mediului cercetării, nu se cunosc foarte multe lucruri despre această comunitate, fiind foarte puțin reprezentată în proiecte de regenerare culturală. În dicționare, termenul momârlan poartă și conotații negative, o eroare de definire identificată de etnologul Dumitru Gălățan Jieț, care a propus Academiei Române o definiție apropiată adevărului, pentru comunitatea în mijlocul căreia trăieşte. În 2016 reprezentanții Institutului de Lingvistică Iorgu Iordan-Alexandru Rosetti au răspuns acestuia că vor rectifica această eroare de atribuire a unei conotații negative comunității celei mai vechi recunoscute în Valea Jiului.
Conform comunicatului citat, expoziția este și o acțiune reabilitare culturală a identității locale a unei comunități pe cale de dispariție, venită chiar din interiorul ei, prin artistul Modreanu care a crescut în Petroșani.