Vernisajul expoziției „Apogeul artei preistorice europene – Cultura Cucuteni”
Muzeul Național de Artă Timișoara a organizat joi, 18 mai, în Sala Barocă, vernisajul expoziției temporare „Apogeul artei preistorice europene – Cultura Cucuteni”.
Organizată ca urmare a colaborării muzeului cu Complexul Muzeal Național Neamț, Academia Română – Filiala Timișoara și Universitatea Politehnică Timișoara, Muzeul Național de Artă Timișoara, expoziția temporară „Apogeul artei preistorice europene – Cultura Cucuteni” va putea fi vizitată în perioada 18 mai – 1 octombrie 2023, informează un comunicat al Muzeului Național de Artă Timișoara.
Conform sursei citate, publicul vizitator va avea ocazia să admire capodoperele artei decorative și figurative aparținând Culturii Cucuteni, obiecte de podoabă și cult, cu o vechime de 5500-7000 de ani. Cea mai cunoscută cultură eneolitică de pe actualul teritoriu al României și totodată cea mai spectaculoasă din întreaga Europă, parte a complexului cultural Precucuteni-Cucuteni-Tripolye, a cunoscut o perioadă de înflorire de aproximativ un mileniu și jumătate, între 5000-3500 î.H. și a cuprins Moldova, nord-estul Munteniei și sud-estul Transilvaniei, fiind identificată, în perioada de maximă expansiune, pe o suprafață de peste 150.000 de kilometri pătrați.
Primele vestigii au fost descoperite încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea și de atunci au fost cercetate mai multe așezări aparținând acestei culturi, altele fiind în curs de cercetare. Cultura Cucuteni impresionează printr-o admirabilă ceramică pictată în două sau trei culori – alb, roșu și negru – principalul motiv decorativ fiind spirala, reprezentată în diverse combinații și dispusă în registre de o remarcabilă simetrie și ritmicitate.
Vizitatorii vor putea admira, printre cele peste 200 de exponate, celebrele „Hora de la Frumușica”, „Soborul Zeițelor” și „Sfânta Familie” de la Poduri, complexele de cult de la Ghelăiești.
Evenimentul este organizat cu sprijinul Consiliului Județean Timiș și face parte din seria de expoziții cu artefacte de prestigiu aparținând celei mai vechi civilizații preistorice europene, organizate de Complexul Muzeal Național Neamț, tradiție începută la Salonic în 1997 și continuată la Sibiu în 2007.