Conflicte dintre generaţii png

Universitatea “Lucian Blaga” îşi face muzeu

📁 Muzee
Autor: Ştefan Dobre

Până la sfârşitul acestui an Universitatea „Lucian Blaga” îşi va deschide propriul muzeu în actuala clădire a rectoratului.

Sediul rectoratului Universităţii “Lucian Blaga” din Bulevardul Victoriei trece momentan printr-un amplu proiect de resturare, proiect ce implică şi amenajarea într-unul din spaţii a Muzeului “Lucian Blaga”. Cele mai importante documente istorice legate de bazele învăţământului universitar în Sibiu vor putea fi văzute aici până la sfârşitul lui 2011. Universitatea “Lucian Blaga” va deveni astfel singura universitate din Sibiu cu muzeu şi una dintre puţinele din România care îşi permite să organizeze şi să întreţină un muzeu.“Această clădire-patrimoniu a intrat în reabilitare totală şi va fi una dintre cele mai reprezentative clădiri de patrimoniu din judeţul Sibiu. Ea în mod sigur va găzdui Muzeul ULBS. El va fi inaugurat în acest an odată cu tipărirea monografiei ULBS”, explică rectorul Constantin Oprean în newsletter-ul instituţiei.Proiectul muzeului este încă în fază incipientă şi conducerea universităţii sibiene nu a putut oferi prea multe informaţii legate de costuri însă a explicat faptul  că muzeul va găzdui obiecte de preţ, folosite în special la diverse ceremonii universitare. De asemenea, muzeul va fi folosit de rectorul ULBS când va primi oaspeţi importanţi sau va gazdui vizite de seamă.Clădirea rectoratului ULBS a fost construită în anul 1904 iar reabilitarea ei, demarată la finalul anului trecut, costă puţin peste trei milioane de lei.