Un nou volum de mărturii semnat Svetlana Aleksievici, laureata Premiului Nobel pentru Literatură 2015
Colecția Clasici Contemporani Litera continuă cu un alt titlu de excepție, de Svetlana Aleksievici – “Ultimii martori” (Poslednie svideteli, 1985), amintiri ale adulților care în vremea celui de-al Doilea Război Mondial erau copii.
Dintre toate scrierile Svetlanei Aleksievici, “Ultimii martori” este cea mai sfâşietoare. Căci ce poate fi mai cumplit decât copilăria în timp de război, mai tragic decât inocenţa supusă violenţei şi anihilării? Personajele acestei cărţi, băieţi şi fete, aveau, în perioada celui de al Doilea Război Mondial – conflictul poate cel mai inuman din istorie, între trei şi doisprezece ani, dar rănile căpătate atunci le sângerează până în ziua de azi. Şi totuşi, în pofida suferinţelor descrise, textul dobândeşte o extraordinară forţă evocatoare pentru că reuşeşte să reconstituie poezia inerentă vârstei copilăriei. Tulburător prin încărcătura sa de adevăr şi răvăşitor sufleteşte, “Ultimii martori” ne schimbă perspectiva asupra istoriei, a războiului, a copilăriei şi a vieţii.
Svetlana Aleksievici :„Am căutat genul literar cel mai potrivit cu viziunea mea asupra lumii, care să reflecte modul în care urechea mea aude, iar ochii mei văd viaţa. [...] Am încercat mai multe şi în final am ales unul în care vocile omeneşti vorbesc ele însele. [...] Eu nu înregistrez însă pur şi simplu istoria seacă a evenimentelor şi a faptelor, ci scriu o istorie a sentimentelor umane.”
Cărţile Svetlanei Aleksievici au fost sau vor fi publicate în 43 de limbi şi în 47 de ţări.
În colecția Clasici Contemporani Litera a apărut, de aceeași autoare, cartea “Războiul nu are chip de femeie” și urmează să apară “Soldații de zinc” (Ținkovîe malciki, 1989), despre experiențele soldaților sovietici în războiul din Afghanistan.
„Svetlana Aleksievici este unul dintre cei mai valoroşi scriitori ai vremurilor noastre. Proza ei nu este feminină, ci aspră precum războiul […], dar, prin expresivitatea ei, devine artistică, palpabilă, profund emoţionantă.” — Vladimir Voinovici
