Un nou inamic în Orientul Mijlociu
De câțiva ani, amenințarea teroristă dinspre Orientul Mijlociu a căpătat un nou nume:Statul Islamic. O organizație prost înțeleasă la început, chiar subestimată, față de care Occidentul a reacționat prea târziu și nu așa cum ar fi trebuit, a reușit în scurt timp să ocupe teritorii importante din Siria și Irak, continuă să se extindă și recurge la violențe greu de imaginat. Pentru că un astfel de dușman nu poate fi combătut fără a-l cunoaște, este nevoie ca occidentalii să înțeleagă cu ce au de-a face. Iar o carte precum cea semnată de Loretta Napoleoni, expertă în problema terorismului internațional, este exact ce trebuie:renunțând la clișee și dezvăluiri senzaționale, ISIS. Califatul terorii prezintă la obiect istoria și natura acestei organizații teroriste al cărei rol în istoria recentă îl vom înțelege cu adevărat abia peste câțiva ani. Însă nimeni nu poate prezice cât de departe va ajunge, până atunci, acest Califat islamic al secolului XXI.
ISIS. Califatul terorii
Autor:Loretta Napoleoni
Editura Corint;număr pagini:160;preț:24, 90 lei