Umanitatea în mijlocul ororilor - Cazul special al evreilor români din Viena anului 1943
Ambasada României în Republica Austria şi Institutul Cultural Român de la Viena organizează marţi, 14 februarie, de la ora 17.00, la sediul ambasadei din Prinz Eugen-Str. 60, 1040, prezentarea studiului Humanity amidst the Horror ‒ The special case of Romanian Jews in Vienna in 1943 (Umanitatea în mijlocul ororilor-Cazul special al evreilor români din Viena anului 1943), susţinută de istoricul de artă Daniela Schmid.În deschiderea evenimentului vor lua cuvântul Oskar Deutsch, preşedintele Comunităţii Evreieşti din Viena şi dr. Ariel Muzicant, vicepreşedintele Congresului Evreiesc Mondial. Studiul prezintă rolul reprezentanților diplomatici ai României la Viena în salvarea unor evrei de origine română de deportarea în lagărele de concentrare naziste, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În anul 2016 Daniela Schmid a realizat o activitate de cercetare şi documentare în arhivele din Viena şi Bucureşti, cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Viena şi al Ambasadei României la Viena.
Evenimentul este organizat în contextul deţinerii de către România a preşedinţiei Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului (IHRA), în perioada martie 2016 – martie 2017.„Cercetarea mea s-a concentrat asupra problemei dacă și de ce evreii de cetățenie română au fost salvaţi de către Consulatul român de la Viena în primăvara anului 1943. Am urmărit subiectul în sine şi semnificația sa, trecând în revistă circumstanțele juridice și politice pentru populația evreiască atât din Austria, cât și din România, principalii protagoniști ai acestor evenimente istorice, evenimentele şi corespondența oficială între Consulatul României de la Viena cu Berlinul și Bucureștiul, în perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Studiul se bazează pe documente ale Arhivei Diplomatice din cadrul Ministerului Afacerilor Externe de la București, incluzând, totodată, schimbarea politică din România în ceea ce privește așa-numita «problemă evreiască»”, spune Daniela Schmid.