„Ucraina și Rusia, iubire și ură”, de Michael Tchernoff Horovitz, lucrare în curs de apariție la Editura Neverland jpeg

„Ucraina și Rusia, iubire și ură”, de Michael Tchernoff-Horovitz, lucrare în curs de apariție la Editura Neverland

📁 Carte
🗓️ 9 martie 2022

Ucraina și Rusia au o istorie comună dar, totuși, atât de plină de contradicții și conflicte — limbile și culturile sunt asemănătoare, însă destul de diferite, iar istoria dovedește că nici Uniunea Sovietică nu a putut să le aducă la un numitor comun, ba chiar dimpotrivă! Asta chiar dacă mulți lideri ai URSS — Hrușciov, Brejnev, Cernenko sau Gorbaciov — erau ucraineni sau aveau legături foarte strânse cu Ucraina...

„Rădăcinile conflictului dintre Rusia şi Ucraina sunt adânci. În esenţă, Moscova nu acceptă independenţa Kievului. Marele jurnalist Ryszard Kapuściński scria în 1991: «Viitorul Ucrainei se va desfășura în două direcții: relațiile cu Rusia și relațiile cu Europa, cu lumea. E nevoie de amândouă ca viitorul să fie favorabil». Și pentru că Ucraina n-a reușit să se poziționeze față de sine, n-a reușit nici față de Rusia.

«Ortodoxie versus catolicism, influenţa Vienei faţă-n faţă cu cea a Moscovei, colaboraţionism sau rezistenţă, nazism contra comunism, de la visul de libertate al cazacilor la îmbrăţişarea sufocantă a Maicii Rusii, Holodomor şi Holocaust — memoria colectivă ucraineană e puternic fracturată. Diviziunile de azi ale societăţii se hrănesc din valurile de sânge ce despart etnii, regiuni şi religii. Ucraina e o sinteză a tragediilor continentului şi a ororilor secolului XX...»”, notează autorul, Michael Tchernoff-Horovitz, în prefața lucrării „Ucraina și Rusia, iubire și ură”, în curs de apariție la Editura Neverland.

Volumul poate fi precomandat, la preț special, din librăria online a Editurii Neverland.

Poți câștiga una dintre cele trei cărți „Ucraina și Rusia, iubire și ură”, de Michael Tchernoff-Horovitz, participând la concursul desfășurat pe pagina de Facebook a Revistei Historia. Detalii, aici.