Tabloul "La Lecture" de Picasso a vândut la Londra pe o sumă uriaşă
Tabloul "La Lecture", un portret al muzei şi amantei lui Picasso, Marie-Thérèse Walter, a fost vândut, marţi seară, în cadrul unei licitaţii organizate de casa Sotheby's la Londra, pentru suma de 25, 24 milioane de lire sterline (aproape 30 de milioane de euro).Potrivit AFP, această sumă cuprinde toate taxele şi comisioanele aferente.
"La Lecture" a fost una dintre vedetele licitaţiei de marţi seară şi a depăşit cu mult estimările specialiştilor - 12-18 milioane de lire sterline (14, 2-21, 3 milioane de euro). Tabloul reprezintă un portret al tinerei amante a lui Picasso, Marie-Thérèse Walter, pozând visătoare, cu o carte pe genunchi.
Picasso, care a ascuns această legătură din cauza vârstei fetei, care avea doar 17 ani când l-a cunoscut pe maestru, în 1927, dar şi pentru faptul că era căsătorit cu dansatoarea Olga Khokhlova, a pictat în doar câteva zile, în 1932, alte două portrete ale tinerei Marie-Thérèse: "Le Rêve" şi "Nu au Plateau de Sculpteur" (Nude, Green Leaves and Bust).
Puţine dintre celelalte pânze scoase la licitaţie marţi seară au depăşit preţurile la care au fost evaluate.
Tabloul "Argenteuil, fin d'après-midi", de Claude Monet, a fost vândut pentru 3, 4 milioane de lire sterline (4, 02 milioane de euro), în timp ce estimările specialiştilor erau între 3, 5 milioane de lire sterline (4, 13 milioane de euro) şi 4, 5 milioane de lire sterline (5, 32 milioane de euro).
"La Salute", de Paul Signac, s-a vândut în interiorul intervalului de preţ estimat (1, 8-2, 5 milioane de lire sterline), fiind adjudecat pentru 2, 33 milioane de lire sterline, iar "Jeune fille en déshabillé" de Edouard Manet a depăşit cu puţin preţul estimativ (1-1, 5 milioane de lire sterline), fiind cumpărat cu 1, 6 milioane de lire sterline (1, 89 milioane de euro).
Printre marile nume ale suprarealismului de pe afişul acestei licitaţii s-a aflat şi tabloul "La Joconde", de René Magritte, care s-a vândut cu 2, 44 milioane de lire sterline (2, 88 milioane de euro) - preţul estimativ era cuprins între 1, 8 milioane de lire sterline (2, 13 milioane de euro) şi 2, 5 milioane de lire sterline (2, 95 milioane de euro). Un alt tablou de Magritte, pictat în 1954 şi intitulat "Le maître d'école", a fost vândut cu 2, 5 milioane de lire sterline (2, 95 milioane de euro), deşi preţul său estimativ era cuprins între 800.000 de lire sterline (945.000 de euro) şi 1, 2 milioane de lire sterline (1, 42 milioane de euro).
Februarie este în mod tradiţional o lună-indicator pentru vânzările de artă londoneze.
Miercuri, casa Christie's va scoate la rândul ei la licitaţie opere impresioniste şi moderne, în special un tablou pictat de Paul Gaugain ca omagiu pentru Vincent Van Gogh. Preţul acestei picturi este estimat între şapte milioane de lire sterline şi zece milioane de lire sterline (8, 4-12 milioane de euro). Printre alte tablouri ce vor participa la această licitaţie se află pânze de Edgar Degas, Pablo Picasso, Salvador Dali şi René Magritte.