Supravieţuitorii. Mărturii din temniţele comuniste ale României
Pretutindeni şi oricând, viaţa este o bursă a binelui şi răului, a luminii şi întunericului, a adevărului şi minciunii. România comunistă, cu lagărele ei de la Piteşti, Gherla, Periprava sau Aiud, a fost un loc unde infernul a avut regizori exersaţi în arta de-a face rău.
Unii dintre ei au fost sadici, alţii doar brutali. Unii au trăit în voluptatea supliciului, alţii s-au mulţumit să execute ordine criminale. Au existat însă, în acest spaţiu al ororii, şi oameni pe care nu i-a putut îndoi nimeni. Oameni care au supravieţuit prin rugăciune, credinţă şi speranţă. Oameni care n-au fost dispuşi să accepte traficul de conştiinţe şi nici să-şi negocieze demnitatea. Nouăsprezece dintre ei au acceptat să vorbească tocmai în anul când se împlineşte o jumătate de secol de la decretul de eliberare în masă a deţinuţilor politici. Interviurile luate de Anca Ştef, dublate de fotografiile lui Raul Ştef, pun în lumină un snop de trestii gânditoare pe care soarta le-a silit să-şi petreacă o perioadă de timp în fiare şi printre fiare. Lucrurile pe care le istorisesc aceşti oameni aici, în Supravieţuitorii. Mărturii din temniţele României comuniste, sunt lucruri pe care n-au îndrăznit până acum să le povestească nici măcar propriilor familii. Dacă s-au hotărât totuşi să vorbească în acest ultim ceas, au făcut-o, fireşte, ca să nu uităm.
Lansare volumului are loc pe 9 noiembrie, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, ora 17.00.
Mai multe informatii:Humanitas.ro