Siruni, exerciţiu de recuperare
Lucrarea biografică despre Hagop Djololian Siruni, jurnalist, istoric şi orientalist de origine armeană, este povestea emoţionantă a unui om care, izgonit din ţara natală de represiunile îndreptate împotriva poporului său, şi-a construit o nouă viaţă în România, ţara sa adoptivă.
Prieten apropiat al lui Nicolae Iorga, Siruni a fost cea mai importantă figură culturală a minorităţii armeneşti din ţară, contribuind în mod semnificativ şi la istoriografia românească. Cartea de faţă descrie viaţa lui Siruni dinaintea exilului, parcursul carierei sale din România, anii celui de-al doilea surghiun, petrecut în Gulagul sovietic, şi ultimele două decenii din viaţa sa, trăite sub atenta supraveghere a Securităţii.
Siruni, Odiseea unui Proscris, Autor:Vartan Arachelian, Editura Niculescu;Număr pagini:256;preţ:9, 81 lei