Conflicte dintre generaţii png

Se deschide expoziţia de fotografie "Biserici cu pictură murală exterioară din Oltenia"

📁 Muzeele României
Autor: Redacția
🗓️ 7 ianuarie 2011

Expoziţia de fotografie "Biserici cu pictură murală exterioară din Oltenia", prezentată în Italia anul trecut, va fi itinerată în 2011 la Muzeul Naţional al Ţăranului Român din Bucureşti, dar şi la Târgu Jiu şi Râmnicu Vâlcea, potrivit unui comunicat.

Expoziţia va fi găzduită în perioada 12-30 ianuarie de Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti, iar apoi va ajunge în Oltenia la Muzeul Judeţean Vâlcea (între 15 aprilie -15 mai) şi la Muzeul Judeţean "Alexandru Ştefulescu" din Târgu Jiu (între 17 martie-12 aprilie). La Râmnicu Vâlcea şi Târgu Jiu expoziţia va fi însoţită de prezentarea unor bunuri culturale ce ilustrează istoria locală şi a unor obiecte de cult, potrivit unui comunicat al organizatorilor.

Tematica expoziţiei a fost determinată de faptul că pictura murală exterioară a bisericilor din Oltenia din secolele XVIII şi XIX reprezintă un fenomen artistic unic în arta postbizantină târzie, numărul redus de astfel de lăcaşuri de cult conservate transformându-le în adevărate repere arhitectonico-iconografice. Expoziţia conţine şi o serie de repere culturale şi aspecte din viaţa cotidiană din Oltenia.

Realizarea acestor fotografii a fost posibilă graţie unui program cultural, finanţat prin programul Cantemir derulat de Institutului Cultural Român. Fotografiile au fost prezentate într-o expoziţie multimedia la Terni, în Italia.

Programul cultural "Repere ale spiritualităţii ortodoxe. Biserici cu pictură murală exterioară din Oltenia (sec. XVIII-XIX)" s-a desfăşurat în cursul anului 2010, fiind produsul unui parteneriat între Institutul de Memorie Culturală CIMEC din Bucureşti, Asociaţia culturală românească "Floare Albastră" din Terni şi Primăria Terni.