Reabilitare din temelii a Muzeului Judeţean Buzău
După o perioadă în care clădirea Muzeului Judeţean s-a deteriorat continuu, începând cu anul acesta va intra într-un amplu proces de reabilitare. Lucrările ar urma să fie încheiate până în 2013, iar scopul este ca acest muzeu să devină unul dintre cele mai importante puncte turistice ale Buzăului.
Consiliul Judeţean (CJ) a reuşit să obţină fonduri europene cu care să consolideze clădirea şi totodată să doteze muzeul. Valoarea totală a investiţiilor se ridică la suma de 35.125.058 de lei, 85% fiind fonduri nerambursabile, alte 13 procente vin din partea Guvernului, iar 2% sunt suportaţi de CJ.
„Aspectul exterior se va păstra, pentru că este o clădire istorică. În interior se va organiza un centru de informare dotat cu panouri turistice, cinci touch-screenuri vor fi amplasate în zona Gării, în incinta muzeului, la bibliotecă, în centrul oraşului şi în zona centrelor comerciale de unde turiştii se pot informa despre judeţul Buzău. Totodată se va realiza şi un material necesar sistemului audio-ghid, care va permite o vizitare independentă a sălilor cu exponate şi se vor realiza şi filme documentare care vor rula pe câteva plasme instalate în sălile muzeului", ne-a spus Simona Piron, managerul de proiect din cadrul CJ Buzău.
Nici teatrul „George Ciprian", care funcţionează în incinta muzeului, nu va rămâne în paragină. Sala de spectacol va beneficia de refacerea finisajelor interioare, însă nu va fi afectată izolarea fonică.
Investiţii se vor face şi în curtea interioară a Muzeului Judeţean. „Acolo se va amenaja un sistem de acoperire a unui spaţiu în care se vor expune piese valoroase din piatră, lemn, metal sau artă meşteşugărească", a adăugat Simona Piron.