Program internațional de specializare în reabilitarea patrimoniului construit, la Castelul Bánffy din Bonțida
Castelul Bánffy din comuna Bonțida, județul Cluj, și în vara aceasta a devenit șantier-școală oferind un cadru inedit învățării și promovării meseriilor tradiționale de construcție. Fundația Transilvania Trust, luând în considerare toate măsurile speciale privind sănătatea și securitatea participanților în situația COVID-19, a organizat două tabere de restaurare pentru studenți arhitecți, ingineri constructori, angajați din industria construcțiilor, precum și altora interesați.
Scopul taberelor interdisciplinare a fost păstrarea patrimoniului imaterial, a meseriilor tradiționale de construcții, implicit promovarea excelenței în reabilitare prin intervenția directă asupra unui monument istoric de importanță națională. Programul de specializare în reabilitarea patrimoniului construit, lansat la castel în 2001, până acum a avut aprox. 3000 de participanți din 32 de ţări.
Durata taberelor a fost de câte două săptămâni, timp în care cei 39 de participanți – venind din România și Franța – au învățat despre principiile și metodologiile reabilitării patrimoniului construit prin prelegeri susținute (și online) de profesori universitari și specialiști din țară și din Marea Britanie.
Iar în cadrul atelierelor practice de zidărie, dulgherie și tâmplărie, respectiv pietrărie au lucrat cu meșteri restauratori din țară: au reconstruit o boltă, au consolidat ziduri din structura istorică a clădirii principale, au aflat despre tehnici de pictură murală, de îmbinare a lemnului, au recondiționat piese de mobilier vechi, au cioplit piatra și au restaurat pinaclurile fațadei neo-gotice.
Taberele s-au desfășurat în perioada: 26 iulie – 8 august, respectiv 9 – 22 august 2020. Pe pagina Facebook a Castelului puteți afla mai multe detalii despre intervențiile realizate în cadrul taberelor.
Taberele de restaurare au fost co-finanțate de Ordinul Arhitecților din România din Timbrul Arhitecturii și Prince’s Foundation, respectiv de Administrația Fondului Cultural Național din România și de Fondul Cultural Național din Ungaria.