Palatele lui Saddam Hussein vor fi transformate in muzeu jpeg

Palatele lui Saddam Hussein vor fi transformate in muzeu

📁 Muzee
Autor: Redacția
🗓️ 22 iunie 2011

Guvernul irakian a anunţat că unele dintre cele mai luxoase palate ale fostului preşedinte Saddam Hussein vor fi transformate în unităţi turistice, muzee şi galerii, relatează Radio Free Iraq (RFI), citat de Radio Free Europe/Radio Liberty în pagina online.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Turismului şi Antichităţilor, Abdul Zahra Talaqani, a declarat pentru RFI că mai multe palate vor fi transformate în unităţi turistice şi culturale, inclusiv un palat din nordul Bagdadului. Guvernul se pregăteşte în prezent să preia nouă palate folosite de forţele americane.

Talaqani a adăugat că un alt palat, din vestul Bagdadului, va găzdui arhivele naţionale şi un centru pentru manuscrise istorice, în timp ce Marea Britanie ajută la transformarea unui palat din oraşul Basra în principalul muzeu al provinciei.

Purtătorul de cuvânt a precizat că valoarea arhitecturală a palatelor construite de Saddam Hussein, majoritatea costând zeci de milioane de dolari, ar urma să genereze interesul irakienilor şi al turiştilor străini.

În total există 65 de foste palate prezidenţiale, vile şi complexe, care în trecut erau rezervate exclusiv celor mai apropiaţi asociaţi şi membri ai familiei lui Saddam Hussein.