O spadă hallstattiană „din atelierul lui Hefaistos”, la Palatul Culturii din Iași
O nouă micro-expoziție propusă în cadrul seriei de evenimente „Piese de excepție din colecțiile Muzeului de Istorie a Moldovei” va fi accesibilă publicului la Palatul Culturii, în perioada 12 iunie – 11 septembrie 2024: „Din atelierul lui Hefaistos – o spadă hallstattiană”.
La începutul secolului al XI-lea a. Chr. civilizațiile epocii bronzului au cunoscut puternice turbulențe, traversând o perioadă de mari convulsii sociale și militare sugerate, printre altele, prin numărul mare de așezări fortificate și armamentul dezvoltat, evidențiat de descoperirea unui număr foarte mare de spade din bronz, informează un comunicat al Complexului Muzeal Național „Moldova" din Iași.
Arme cu rază scurtă de acțiune pentru tăiat și împuns, spadele constituiau, la nivelul Epocii fierului, un element de inventar militar limitat doar la anumite categorii sociale având și un rol cert de simbol social. Piesele de acest tip au apărut în perioada mijlocie a epocii bronzului, ca urmare a necesității existenței unei arme mai eficiente pentru lupta corp la corp, în condițiile în care pumnalele și spadele scurte nu mai erau suficiente, datorită proliferării lăncilor.
Bogat decorate, uneori cu motive simbolice, realizate din cele mai bune materiale și aliaje, spadele au fost considerate arme speciale, cu puteri magice și supranaturale. De-a lungul timpului au făcut obiectul a numeroase legende și mituri, așa cum sunt cele din Iliada și Odiseea, spada lui Beowulf sau legenda spadei Excalibur, încântându-ne și aprinzându-ne imaginația.
O astfel de piesă de armament, descoperită întreagă, pe teritoriul județului Vaslui, fără a se cunoaște însă locul exact și contextul descoperirii, face obiectul expoziției „Din atelierul lui Hefaistos – o spadă hallstattiană”. Spada este realizată din bronz și este datată în secolul X a. Chr, mai precis în prima epocă a fierului (Hallstatt timpuriu, faza B1).
Spada hallstattiană va fi expusă la Muzeul de Istorie a Moldovei, deschis de miercuri până duminică, între orele 10.00 – 17.00, (accesul ultimului vizitator la 16.30).