Expoziția tematică „Leacuri și remedii din drogheriile bucureștene. O călătorie arheologică în secolul XIX”

„Leacuri și remedii din drogheriile bucureștene” în secolul al XIX-lea

Sfârșitul lunii ianuarie vine cu o surpriză pentru public din partea Muzeului Municipiului București. O nouă expoziție își va deschide porțile pentru vizitatorii Palatului Suțu.

Expoziția tematică „Leacuri și remedii din drogheriile bucureștene. O călătorie arheologică în secolul XIX” va oferi, începând cu 31 ianuarie, o incursiune în lumea captivantă a remediilor și leacurilor ce se găseau pe rafturile drogheriilor bucureștene în secolul al XIX-lea, informează un comunicat al Muzeului Municipiului București.

Proiectul expozițional va aduce în prim plan recipiente farmaceutice, cosmetice și instrumente medicale descoperite în timpul cercetărilor arheologice realizate de-a lungul timpului în București.

„Leacurile și remediile vândute în drogherii se bucurau de o largă popularitate în secolul al XIX-lea, când frica de boală marca viața de zi cu zi a oamenilor. Într-o perioadă în care cunoștințele medicale și farmaceutice erau într-o stare incipientă, iar tratamentele și procedurile disponibile erau limitate, o mare parte dintre bucureșteni se bazau pentru a trata diferite afecțiuni ale trupului pe acest tip de remedii. O parte din produse erau adesea recomandate ca fiind soluții miraculoase, adevărate panacee pentru o gamă largă de probleme de sănătate sau estetice. Deși nu aveau o bază științifică solidă, iar eficacitatea lor era adesea discutabilă, erau intens promovate în ziarele vremii pentru beneficiile și calitățiile lor curative. Dintre acestea se remarcă băuturile tonice, pulberile vindecătoare, siropurile pentru vitalitate, unguentele magice și elixirele ce promiteau soluții pentru aproape orice, de la dureri de cap la probleme digestive, de la bronșite la tuberculoză sau de la cistită, la gonoree și sifilis”, precizează dr. Elena Gavrilă și dr. Raluca Iuliana Moţei, curatori ai expoziției, în comunicatul citat.