Lansarea volumului „Supravieţuitorii”
Centrul de Studii în Istorie Contemporană vă invită pe 9 noiembrie, de la ora 17, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu la un dublu eveniment:lansarea volumului „Supravieţuitorii. Mărturii din temniţele comuniste ale României” și dezbaterea „Suferinţă şi speranţă. Deținuții politic ca repere etice”.
Cartea semnată de Anca și Raul Ștef cuprinde o serie de interviuri cu oameni care și-au petrecut o parte din tinerețe în temnițele comuniste pentru că au avut curajul să se împotrivească unui regim totalitar. Dau mărturie despre experienţele lor, printre alţii, Nicolae Purcărea, Mina Dobzeu, Nistor Man, Octav Bjoza, Galina Răduleanu, Felix Kurt Schlattner.
Lansarea acestei cărți va prilejui dezbaterea despre deținuții politic văzuți ca repere morale într-o societate tot mai lipsită de vectori de coeziune și valori pozitive pentru tinerele generații. Astfel, Dan C. Mihăilescu, Sorin Lavric și Alin Mureșan, alături de Anca şi Raul Ştef, vor discuta despre lecțiile pe care le putem învăța din experiența carcerală a foștilor deținuți și despre modul în care societatea românească trebuie să se raporteze la acești oameni.
Dublul eveniment face parte din proiectul „În umbra libertății. 50 de ani de la eliberarea deținuților politic”, organizat de Centrul de Studii în Istorie Contemporană, cu sprijinul Fundației Konrad Adenauer România.
Parteneri:Editura Humanitas, Librăria Humanitas de la Cişmigiu, Fundaţia Sfinţii Închisorilor, CinemagixIntrarea este liberă.