Lansare „STUDII VENEȚIENE - Veneția, Cruciada a patra și Imperiul latin de Constantinopol”

Istoricul ȘERBAN MARIN, actualmente șef al Biroului Documentare, Publicații și Activități Științifice din cadrul Arhivelor Naționale ale României și redactor-șef al Revistei Arhivelor. Archives Review, are plăcerea de a vă invita vineri, 21 noiembrie 2014, ora 12.00, la lansarea celui de-al doilea volum al cărții STUDII VENEȚIENE – Veneția,   Cruciada a patra și Imperiul latin de Constantinopol, apărut la Editura Academiei Române.

Evenimentul va avea loc la standul de prezentare al Editurii Academiei Române și se va bucura de prezența mai multor istorici și specialiști în istorie medievală, cercetători ai fenomenului Cruciadelor clasicesau interesați de acesta.

Născută din ideea de luptă religioasă pentru un teritoriu considerat sacru, istoria Cruciadelor rămâne o temă științifică actuală, care trezește dezbateri și controverse în jurul unor întrebări fundamentale:au fost cruciadele războaie sfinte? Cât a fost cucerire? Cât colonizare? Care au fost actorii principali de-a lungul timpului și ce consecințe economice și culturale au avut Cruciadele în Europa și în Orientul Apropiat și Mijlociu? Cum a evoluat teoretic ideea de Cruciadă? Pentru negustorii venețieni a constituit comerțul o cauză mai presus decât Războiul sfânt? Islamul și Occidentul sunt predestinate unei ciocniri a civilizațiilor?sauSe poate vorbi despre cruciade în termeni precum „contrajihad”?

Cele două volume ale STUDIILOR VENEȚIENEse pot constitui într-o contribuție importantă la edificarea asupra istoriei Cruciadelor din perspectiva Cetății din lagune.

       *****

STUDIILE VENEȚIENE, apărute în două volume sub semnătura istoricului Șerban Marin la Editura Academiei Române,  în 2008 și, respectiv, 2014,  reprezintă o colecție valoroasă de articole și comunicări prezentate în cadrul unor conferințe internaționale de profil și publicate în reviste de specialitate și în culegeri de studii, în perioada anilor 1998-2007. Șerban Marin abordează critic cronistica Veneției, apelând la fragmentele din numeroase codice referitoare la Cruciada a patra, moment considerat ca unul dintre cele mai glorioase pentru Republica Sfântului Marcu. Atinse fără îndoială de stigmatul propagandistic, fapt consemnat până la saturație în demersurile unei bune părți a istoriografiei moderne, cronicile venețiene sunt privite de această dată din perspectiva „investigării modului de reprezentare a trecutului”. Această optică nu numai că le salvează de la eticheta de documente propagandistice cu valoare nulă din punctul de vedere al reconstituirii trecutului, dar, în primul volum, apărut în 2008, reliefează  într-un mod original relațiile Veneției cu Bizanțul în secolele al VIII-lea-al XII-lea, precum și raporturile Serenissimeicu spațiul românesc. Deși românii nu au reprezentat un element de atracție pentru cronistica venețiană, așa cum observă autorul, acest gen istoriografic aparte, prin trimiterile la Valacchia, Moldavia, Transilvania, Valacchi, Moldavi, indică interesul tangențial față de teritoriul și populațiile din Țările Române. Ele însele un fenomen, cronicile venețiene sunt studiate urmărindu-se însă firul roșu al fenomenului Cruciadelor.

Când ia sfârșit o Cruciadă? Este una dintre întrebările majore care încearcă să aducă răspunsuri, pe baza studiilor venețiene, după secole de controverse privind istoria cruciadelor.  “Cel mai rezonabil răspuns pare să fie acela că încheierea unei cruciade se petrece odată cu eliberarea Locurilor Sfinte și a Sfântului Mormânt de sub stăpânirea «infidelilor». Acesta reprezenta scopul declarat al fiecărei cruciade și rațiunea sa de a fi. În contrapartidă, sfîrșitul cruciadei poate fi neutralizarea acțiunii însăși a cruciadei. Din această perspectivă, se poate aprecia că singura cruciadă de succes a fost cea dintâi, care, într-adevăr, a avut drept consecință îndepărtarea musulmanilor din Pământul Sfânt și întemeierea Regatului de Ierusalim și a statelor sale adiacente (principatul Antiohiei, comitatul de Tripoli, comitatul de Edessa) de pe coasta răsăriteană a Mediteranei”. (Șerban Marin, Studii venețiene, vol. II, p. 254-255)

În acest context,  studierea detaliilor privind Cruciada a patrapoate fi considerată vârful de lance al demersului istoric propus de Șerban Marin în STUDII VENEȚIENE. În timp ce majoritatea cercetătorilor consideră punctul final al acestei cruciade momentul aprilie 1204, când forțele cruciate au cucerit Constantinopolul,  Șerban Marin apreciază că încheierea bruscă a Cruciadei a patra “nu pare potrivită”, dat fiind că acest eveniment nici nu a condus la eliberarea Țării Sfinte, nici nu a marcat neutralizarea forței cruciate.  Cruciada a continuat și după aprilie 1204 și s-a dezvoltat până în primele luni ale lui 1205, iar acțiunile de cucerire desfășurate în Balcani, Asia Mică sau arhipelagurile egeean și ionic trebuie considerate ca aparținând și ele Cruciadei a patra, abia bătălia de la Adrianopol marcând anihilarea apetitului cuceritor al participanților la cruciadă.  Această teză lansată de Șerban Marin în primul volum este dezvoltată practic în cel de-al doilea, dedicat reflectării poziției Veneției în cadrul Cruciadei a patra și al Imperiului latin de Constantinopol.

“Cruciada a patra a însemnat pentru Veneția oportunitatea de a se impune ca factorul cel mai însemnat, politic și economic, în spațiul fost bizantin. Noul imperiu, rezultat în urma evenimentelor din 1203-1204, a fost cel mai adesea considerat ca o creație venețiană, ca un stat-marionetă în mâinile comercianților din laguna venetă” (Șerban Marin, Studii venețiene, vol. II, p. 146), conchide autorul, arătând cum dominația venețiană s-a extins de la aspectele practice la cele teoretice, manifestate de exemplu în titulaturile adoptate de către dogi. Măgulirea orgoliului venețian se vedea satisfăcută prin atașarea titulaturii de Dominus quartae partis et dimidie totius Imperii Romaniecelei de Dux Venetiarum, Dalmatiae Croatiaque. Titlul continuă să fie folosit  nestingherit chiar și după episodul 1261, atunci când Imperiul latin de Constantinopol își încetează existența, iar dominația venețiană asupra a trei optimi din Romania se golește de conținut.  Astfel de concluzii desprinse din cronicile venețiene analizate minuțios, la fel ca și presupusul proiect de transfer al capitalei de la Veneția la Constantinopol,  felul în care Veneția a urmărit o politică prin care să profite de pe urma poziției sale strategice, dar mai ales atitudinea Veneției în momentul 1261, cel al pierderii metropolei bizantine, toate acestea sunt analizate în cel de-al doilea volum.

                „[...] Firește, suntem în acord atunci când Suveranul pontif din zilele noastre [2004, n. r.] își cere iertare pentru un eveniment petrecut în urmă cu 800 de ani. Totuși, ca istorici, trebuie să privim înapoi și să ne întrebăm;la 1204, chiar a fost vreo intenție în rândul participanților la Cruciada a patra de a se justifica?”   (Șerban Marin, Studii venețiene, vol. II, p. 29)