Lansare „«Republica de la Ploiești» şi începuturile parlamentarismului în România“
Editura Humanitas vă aşteaptă joi, 23 iunie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, la lansarea volumului „«Republica de la Ploiești» şi începuturile parlamentarismului în România“ de Silvia Marton, recent apărut în colecţia Istorie. Societate şi Civilizaţie. La eveniment vor prezenta cartea alături de autoare, prof. univ. dr. Vintilă Mihăilescu, antopolog, eseist şi publicist, director al Departamentului de Sociologie din cadrul Facultăţii de Științe Politice (SNSPA), şi conf. univ. dr. Mircea Vasilescu, eseist, critic, istoric literar, jurnalist şi traducător român, profesor la Universitatea din Bucureşti.
Silvia Marton este doctor în științe politice la Universitățile din București și din Bologna. Predă la Facultatea de Științe Politice a Universității din București. Alumna Colegiului Noua Europă din București și a Wissenschaftskolleg din Berlin. Profesor invitat la Écoles des Hautes Études en Sciences Sociales, Paris, și la Universitatea din Avignon. A primit ordinul Chevalier dans l’Ordre des Palmes Académiques al guvernului francez. A publicat:La construction politique de la nation. La nation dans les débats du Parlement de la Roumanie (1866–1871) (Institutul European, 2009);Penser le XIXe siècle. Nouveaux chantiers de recherche (coordonator, împreună cu Constanţa Vintilă-Ghiţulescu;Editura Universităţii „Al.I. Cuza“, 2013);L’État en France et en Roumanie aux XIXe et XXe siècles (coordonator, împreună cu Anca Oroveanu și Florin Țurcanu;NEC, 2011). Numeroase studii în volume colective din țară și din străinătate.
„«Republica de la Ploiești» a intrat în limbajul comun ca un alt nume dat eșecului comic şi nepotrivirii mijloacelor cu scopul idealizat. Dacă îl reducem la acțiunile din ziua de 8 august 1870, episodul poate fi cu greu eliberat din registrul în care l-a fixat Caragiale. Mișcarea trebuie abordată însă în contextul anilor 1866–1871. Cu tot eclectismul şi incoerențele ei, a existat o gândire politică antidinastică, republicană şi «democrată» care trebuie pusă în lumină. Este ambiția acestui volum, un eseu asupra ideilor politice ale vremii și asupra modului în care actorii episodului republican își explică acțiunile și deciziile.“ – Silvia Marton