Lansare „Din viața familiei Ion C. Brătianu (1914-1919)”
Pasionantele memorii ale Sabinei Cantacuzino continuă cu al doilea volum privind perioada Primului Război Mondial (1914–), cu precădere a „Războiului României“ (1916–1919). Sabina Cantacuzino a fost martora ocupaţiei militare a Capitalei de către germani (1916–1918), guvernul Ionel Brătianu şi suveranii fiind plecaţi în exil la Iaşi;internată de autorităţi la mânăstirea Pasărea (1917), a revenit peste nouă luni în Bucureşti şi a participat, după armistiţiu, la cele mai însemnate momente de celebrare a Marii Uniri.
În raport cu alţi autori de scrieri memorialistice referitoare la aceeaşi perioadă, Sabina Cantacuzino ocupă un loc special:ca membră a familiei Brătianu, cunoaşte bine mai toate figurile politice importante ale vremii şi este pe deplin convinsă de justeţea ideilor şi demersurilor fraţilor săi (confirmate, la urma urmei, de istorie);pe de altă parte, caracterul integru, principiile ei morale inflexibile sunt o garanţie de judecată dreaptă a oamenilor şi faptelor, despre care povesteşte cu aceeaşi vervă, inteligenţă şi fin spirit de observaţie ca în primul volum.
Lansarea volumului are loc pe 25 octombrie, ora 17.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu. Invitați:Lucian Boia, Monica Pillat, Pia Dumitru-Danielopolu.