Lansare de carte „Orașul sacrificat. Al Doilea Război Mondial la Ploiești”
Asociația pentru Educație și Dezvoltare Urbană vă invită marți, 30 septembrie 2014, de la ora 18:00, la Muzeul Municipiului București – Palatul Suțu, la lansarea volumului „Orașul sacrificat. Al Doilea Război Mondial la Ploiești" (Asociația pentru Educație și Dezvoltare Urbană, București, 2014) de Lucian Vasile.
Vor vorbi:Florin Müller (istoric, profesor universitar), Constantin Vasilescu (istoric, cercetător) și Lucian Vasile (istoric).
Despre raidurile de bombardament ale aviației anglo-americane s-a scris mai ales din perspectivă politico-militară. Arhivele românești păstrează însă și numeroase mărturii despre viața orașelor asupra cărora s-a revărsat furia războiului, despre modul în care gândeau oamenii, despre speranțele, așteptările și temerile lor, dar și despre dezastrul cauzat de atacurile aeriene. Zonă deosebit de importantă datorită rafinăriilor care asigurau aproape o treime din necesarul de carburant al trupelor Germaniei Naziste, orașul Ploiești a fost ținta predilectă a bombardierelor și avioanelor de vânătoare anglo-americane. Dintr-o localitate prosperă a ajuns la finalul războiului o așezare pustie, plină de ruine arse și grămezi de moloz. Volumul surprinde viața cotidiană a orașului lui „ce bei?” și pregătirile pentru război din 1939 și până în august 1944, când ultimile avioane americane au atacat municipiul și rafinăriile din jur.
„Când am ieșit din casă – câteva case învecinate distruse. Centrul ardea. Numai cioburi de geamuri și moloz. A fost ultima zi normală pe care am avut-o în viața mea și în orașul Ploiești. Dimineața, înainte de bombardament, când am ieșit în oraș, magazinele deschise, lumea se ducea la treburi, trăsurile – că erau trăsuri pe vremea aia, nu mașini – circulau în mod normal, zarzavagii cu zarzavaturi, iaurgii cu iaurturi, fructarii cu coșurile... Toată viața normală a orașului Ploiești și a României antebelice. După ce s-a terminat bombardamentul ăsta, toate astea au fost terminate pentru totdeauna. Orașul era o ruină... nu mai era nimic normal. Și nici n-a mai fost vreodată ceva normal.” (Alexandru Comănescu, despre bombardamentul din 5 aprilie 1944)
Lansarea este organizată de Asociația pentru Educație și Dezvoltare Urbană, cu suportul Muzeului Municipiului București – Palatul Suțu. Intrarea este liberă.