Lansare carte „Cealaltă față a comuniștilor”
Muzeul Naţional de Istorie a României are plăcerea să găzduiască luni, 17 iunie a.c., ora 17.00, în Sala Lapidarium, lansarea volumului “Cealaltă faţă a comuniştilor”, autori dr. Oana Ilie şi dr. Cornel Constantin Ilie, editat de Oscar Print.
În cadrul evenimentului de lansare vor lua cuvântul domnul dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu, Director general al Muzeului Naţional de Istorie a României, doamna Georgeta Dimisianu, domnul prof.univ.dr. Ioan Opriș şi domnul prof.univ.dr. Adrian Cioroianu, în prezenţa autorilor.
Lucrarea este rezultatul cercetărilor făcute în fondul de documente și fotografii provenite din fondul fostului Muzeu al Partidului Comunist Român. Din cele peste 10 000 de imagini și sute de albume cercetate, autorii au selectat imaginile care au considerat că sunt altfel. Adică, surprind ceea ce am putea numi cealaltă față a comuniștilor. Rezultatul:33 de personaje ale comunismului românesc, surprinse în ipostaze cu care publicul larg nu este obișnuit:alături de familie sau de prieteni, în copilărie, petrecîndu-și timpul liber.
Autorii au urmărit să aducă la cunoștința cititorilor o parte ne (sau mai puțin) cunoscută a ISTORIEI, din dorința de a crea imaginea cât mai completă a unor personaje care au avut un rol important în trecutul României.
Personajele cărții sunt împărțite în câteva categorii, în ideea de a crea o coerență mai mare demersului editorial:Vechea gardă-cei care au activat în mișcarea socialistă și comunistă, de la începutul secolului al XX-lea și din perioada interbelică (Gheorghe Cristescu, I.C. Frimu, Cristian Racovski etc.);Ilegaliștii-cei care au fost ridicați în anii puterii comuniste la rangul de eroi ai clasei muncitoare (Constantin David, Filimon Sârbu, Vasile Roaită etc.).
Capitolul Prima linie este dedicat personajelor cu greutate din primii ani ai regimului comunist, precum Emil Bodnăraș, Ana Pauker, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Vasile Luca sau Petru Groza. Capitolul Linia a doua îi privește pe unii dintre nomenclaturiștii de frunte, care au ocupat funcții de răspundere în aparatul de partid și de stat (Moghioroș, Rangheț, Brucan, Constanța Crăciun etc.) în timp ce ultima parte-Intelectualii, denumită astfel strict din motive de... studii, include personaje precum Constantin I. Parhon, George Macovescu, Scarlat Calimachi sau Manea Mănescu.