„La ce ne folosește o istorie a muzeelor din România?”
Art Safari anunță un nou eveniment marca „Intersecții culturale: lecturi deschise”, vineri, 25 octombrie, la ora 16:00. Cristian Vasile, cercetător științific și specialist în istoria politică și socială a muzeelor din România, cu un accent deosebit pe comunism, discută despre importanța cunoașterii evoluției muzeelor românești, în secolul XX. Accesul publicului este liber, cu înregistrare prealabilă pe site-ul Art Safari.
Cristian Vasile este doctor în istorie și predă la Școala de Studii Avansate a Academiei Române, unde este şi conducător de doctorat. Este cunoscut pentru cercetările sale asupra regimului comunist, politicilor culturale și istoriei ecleziastice, informează un comunicat al Art Safari.
Cercetătorul va susține la Art Safari prezentarea „La ce ne ajută o istorie a muzeelor din România?”, care își propune să aducă în atenție câteva dintre beneficiile pe care le ar putea avea o privire atentă asupra istoriei muzeelor din România, în special a evoluției lor în secolul XX, cu precădere sub regimul comunist. Conferința va analiza impactul regimului comunist asupra colecțiilor muzeale și asupra statutului social al muzeografilor, explorând totodată teme precum legislația muzeală și regimul proprietății. Cristian Vasile pledează pentru o recuperare a memoriei istorice a obiectelor de artă și propune o discuție nuanțată despre transformările recente din peisajul muzeal românesc.
Proiectul „Intersecții culturale: lecturi deschise” aduce împreună comunități esențiale ale mediului cultural românesc, sub forma unei serii de 9 lecturi deschise, în cadrul cărora profesori, cercetători și jurnaliști culturali prezintă articole originale pe teme precum istoria artei, teoria artei și cercetarea artistică, în perioada septembrie-noiembrie. Sesiunile au loc la sediul Art Safari, Palatul Dacia-România, strada Lipscani, nr. 18-20, iar accesul publicului este liber. Înregistrarea la evenimente se poate face aici.