„Între speranță și deziluzie” de Sebastian I  Burduja se lansează miercuri, 9 noiembrie, la Hotel Cișmigiu jpeg

„Între speranță și deziluzie” de Sebastian I. Burduja se lansează miercuri, 9 noiembrie, la Hotel Cișmigiu

📁 Carte
Autor: Redacția
🗓️ 7 noiembrie 2016

Curtea Veche Publishing vă invită miercuri, 9 noiembrie 2016, la evenimentul de lansare a cărții “Între speranță și deziluzie” de Sebastian I. Burduja. Lansarea va începe la ora 18.30 și va avea loc la Hotel Cișmigiu, în Sala Lipscani (Bulevardul Regina Elisabeta 38, București). Alături de autor, vor lua cuvântul Victor Giosan (Consilier de Stat, Cancelaria Primului Ministru), Marian Staș (Președinte, Asociația Clubul Liderii Mileniului Trei), Marius Stoian (publicist, Fondator al Clubului România) și Iren Arsene Máté (Director General Curtea Veche Publishing).Volumul “Între speranță și deziluzie” cuprinde între paginile sale vocea unei întregi generații de tineri care își doresc schimbarea în bine a unei țări în care oamenii sunt prinși între speranța unui viitor mai bun și deziluzia prezentului. Vă invităm la o discuție interesantă în jurul unui subiect care frământă o țară întreagă de peste 20 de ani.Dincolo de aspirația de a contribui la literatura de specialitate, această carte poartă în filigran un țel mult mai „apăsător“ — acela de a răspunde unei întrebări istovitoare conceptual și greu de epuizat în plan narativ, și anume:Pentru a nu mai greși în continuare, unde s-a greșit în parcursul democratic al României ultimilor 25 de ani? Este vorba, așadar, nu atât de un demers restaurator, cât de unul care își asumă o finalitate și o opțiune transfiguratoare:această carte privește „înapoi“ (spre anii 1990–2008;2008–2014) mai ales în vederea decelării unui „înainte“.(Sebastian Burduja)

invitatie intre speranta si deziluzie jpg jpeg