În căutarea Sublimului Ruginit. „Feronerie București”, cu meșterii care au făcut cele mai frumoase marchize, uși și garduri – bijuteriile din fier forjat ale orașului

Aproape orice casă veche din București (amenințată de demolare sau atent conservată), păstrează detalii de feronerie decorativă irepetabile, de o frumusețe sublimă, pe care le observi dacă îți îngădui un pic de răgaz. Te uimesc, sunt fascinante, ochiul se întoarce după ele, vin din altă lume. Grilaje, garduri, porți, uși, ferestre, balcoane, balustrade sau decorații de fațadă, realizate cu artă și măiestrie de artizani pe deplin neștiuți sau uitați.

Pierdută este și tehnica meșteșugului lor rafinat, care a completat și a înfrumusețat arhitectura Bucureștiului încă din perioada Belle Epoque și până la instaurarea brutală a regimului comunist.

Credit foto deschidere: Andrei Panaitescu.

Foto credit: arh. Andreea Cel Mare.

„Feronerie. București 1890-1945″, o incursiune în istoria orașului, văzută prin prisma unor detalii aparent minore, dar semnificative în conturarea patrimoniului arhitectural al capitalei”

Identitatea Bucureștiului este dată și de aceste lucrări de patrimoniu aparent invincibile, având rezistența nemuritoare a fierului forjat, și în același timp fragile, neprotejate și lesne de înlocuit.

Mai jos, interviu cu arh. Dorothee Hasnaș, co-autor al volumului „Feronerie. București 1890-1945. Ironwork. Bucharest”, realizat de  Antoaneta Dohotariu de la b365.ro

Foto credit: Andrei Panaitescu.

Excepționala și singulara lucrare identifică feroneria vechiului București, clasifică, fotografiază, explică și, astfel, păstrează memoria celor mai frumoase elemente din arhitectura bucureșteană. Cartea, minunat ilustrată, adună la un loc imagini actuale, care surprind ultimele ansambluri complete, înainte ca acestea să dispară definitiv.

Foto credit: arh. Andreea Cel Mare.

Foto credit: arh. Andrei Panaitescu

Cine au fost meșterii și industriașii care produceau această broderie metalică fascinantă

Ce modele ofereau Cataloagele pentru clienți, din care oricine putea să-și comande un anumit fel de gard, o coamă de acoperiș, agrafe și ancore, vase, ghirlande, frunze, capete, garguie, acroterii, console, rozete, balustrade, etc.?

Foto credit: Andrei Panaitescu.

Cine a realizat feroneria spectaculoasă a impunătoarelor palate din Micul Paris sau gardurile simplilor bucureșteni? Ce viitor au operele din fier forjat în prezent când, o dată cu demolarea caselor vechi, dispare și tot ce aveau ele mai de preț?

Volumul „Feronerie. București 1890-1945” (editura Universitară „Ion Mincu”, 2025) este semnat de arh. Dorothee Hasnaș și de istoricul Ciprian Plăiașu și va fi lansat în ziua de 20 februarie, ora 18.00, la sediul OAR-B, str. Sfântul Constantin 32, reunind specialiști în arhitectură, istorie, conservare și patrimoniu, dar și publicul pasionat de identitatea urbană a Bucureștiului.

Din echipa care a realizat proiectul mai fac parte: Andreea Cel Mare, doctor în arhitectură, fotograf, expert la Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic și Carla Duschka, grafician, specializată în design de carte. De asemenea, volumul se bucură de fotografii semnate de Andrei Panaitescu.

Foto credit: arh. Andreea Cel Mare.

Foto credit: arh. Andreea Cel Mare.

Lucrarea documentează și analizează feroneria decorativă ca parte esențială a arhitecturii Bucureștiului între anii 1890 și 1945, o perioadă în care detaliile metalice erau integrate în stiluri diverse – de la eclectismul Belle Epoque și Neoromânesc până la Art Deco și Modernism. Același meșteșug era aplicat în registre stilistice diferite, reflectând rafinamentul tehnic și creativitatea atelierelor care le produceau.

Volumul pledează pentru importanța păstrării, întreținerii și restaurării feroneriei vechi, arătând cum aceste detalii sunt nu doar elemente de decor, ci parte din istoria și straturile orașului. Deși extrem de rezistentă în timp, feroneria este fragilă în fața neglijenței și renovărilor grăbite, fiind prea ușor eliminată de pe fațade și din interioare.

Cartea propune și un tur pe str. Polonă, un loc unde arhitectura bucureșteană și-a găsit echilibrul între stiluri profund diferite, coexistând în aceeași perioada istorică. Această diversitate este oglindită și în abordarea feroneriei – fie că vorbim despre balcoane neoromânești cu motive vegetale, garduri Art Deco cu linii dinamice sau scări moderniste cu balustrade minimaliste. Volumul a fost realizat cu sprijinul Timbrului de Arhitectură, anunță autorii proiectului.

Foto credit: arh. Andreea Cel Mare.

Firmespecializate, din perioada anilor 1890-1940, executau detalii pentru coama acoperișurilor, turle, uneori chiar și lămpi (de exemplu, firma Ruffer făcea și sobele), în perfectă coordonare cu gardul de incintă, cu intrarea și balcoanele de feronerie care reflectau stilul casei”. Cartea are o extensie în site-ul artaferoneriei.ro, cu o hartă și propunerea de tur prin zonele cu ansamblurile cele mai frumoase.

Foto credit: arh. Andreea Cel Mare.

Un document excepțional: „Catalogul ornamentelor de zinc al Fabricii de Produse Metalice B. Gaiser, fondată în 1859, din Bucuresci, furnisorul Casei Regale și Catalogul de băi și sobe, Catalogul de mașini de bucate”

Arh. Dorothee Hasnaș: Arh. Alexandra Chiliman Juvara a propus ideea acestei cărți și ne-a pus la dispoziție Catalogul antebelic al industriașului B. Gaiser, proprietarul și fondatorul fabricii cu același nume. Catalogul conține elemente decorative realizate în București: atice, fries-uri (frize), baghete, ornamente de marchize, ornamente pentru coame de acoperiș, motive de colț, tablă presată, lucarne, vârfuri, garnituri și diverse, agrafe și ancore, vase, ghirlande, frunze, capete, garguie, acroterii, console, rozete, balustrade, ventilații.

„Catalogul ornamentelor de zinc al Fabricii de Produse Metalice B. Gaiser, fondată în 1859, din Bucuresci, furnisorul Casei Regale”.

Perioada Belle Epoque (1870-1914) reprezintă o etapă de tranziție și prosperitate relativă, în care arhitectura devine o expresie a rafinamentului și ambițiilor sociale. În București, deschiderea către influențele europene a generat un eclectism stilistic, îmbinând curente internaționale cu adaptări locale. Marcată de o puternică influență franceză, această epocă este cea care a conferit capitalei supranumele de Micul Paris.

„Catalogul ornamentelor de zinc al Fabricii de Produse Metalice B. Gaiser, fondată în 1859, din Bucuresci, furnisorul Casei Regale”.

„Catalogul ornamentelor de zinc al Fabricii de Produse Metalice B. Gaiser, fondată în 1859, din Bucuresci, furnisorul Casei Regale”.

Clădirile din perioada Belle Epoque se remarcă prin: materiale (marmură, stuc, feronerie elaborată, vitralii), ornamente (sculpturi, motive florale, cartușe, medalioane, reliefuri decorative), spațialitate (camere înalte, holuri impunătoare, scări monumentale), acoperișuri (adesea din tablă, cu ferestre tip oculus sau mansarde)„, („Feronerie. București 1890-1945”, editura Universitară „Ion Mincu”, 2025)

Ateliere și meșteri din vechiul București. Arta feroneriei era dominată de trei mari firme: Gaiser, Weigel și Haug, industriași de origine germană

Fabrica Weigel, cunoscută uneori sub ortografia Weighel, a fost fondată în anul 1867 în București. Inițial, atelierele sale funcționau pe str. Sfinții Apostoli, no. 487, însă în perioada interbelică acestea s-au mutat pe str. Cuțitul de Argint 88, având și un magazin de desfacere și un atelier situate pe bulevardul Carol 14. Palatul CEC este unul din monumentele simbol ale capitalei, unde poate fi admirată măiestria meșterilor de la Weigel, care au realizat ușile principale și balconul din fier forjat.

Plăcuțele cu inscripția „F. Weigel. Bucuresci. Strada Sf. Apostol” pot fi întâlnite și astăzi, mai ales pe străduțele liniștite ale orașului, unde se păstrează creațiile lor: obloane tip rulou, porți somptuoase, balcoane bufante, balustrade și uși metalice cu diferite modele. („Feronerie. București 1890-1945”, editura Universitară „Ion Mincu”, 2025).

Foto credit: arh. Andreea Cel Mare.

Foto credit: arh. Andreea Cel Mare.

„Uneori găsim o combinație între feroneria de zinc a lui Gaiser și cea din fier produsă la Haug, ca în cazul Palatului Cantacuzino de pe Calea Victoriei, azi Muzeul George Enescu”

În urma aplicării Legii pentru Încurajarea Industriei Naționale din 1887, în anul 1890, s-a construit pe str. Orăscu 41 colț cu Izvor, Fabrica de Construcții Metalice Haug. Clădirea a reușit să supraviețuiască ambelor războaie mondiale.

Edificiul Haug a fost proiectat de arh. Paul Jean Cristinel (care a lucrat în biroul arh. Dimitrie Berindey), însă, odată cu instaurarea regimului comunist, complexul nu s-a mai potrivit cu planurile de dezvoltare ale noului regim. În anii ’50, fabrica a fost demolată pentru a face loc extinderii Stadionului Republicii, mai precis pentru construcția Tribunei II. După 1977, când se decide demolarea zonei Uranus-Antim-Izvor-Dealul Arsenalului pentru a face loc noului Centru Civic al capitalei, stadionul și întreaga zona aveau să fie complet transformate.

Foto credit: arh. Andreea Cel Mare.

Reclamă în ziarele timpului pentru renumita Fabrică de Construcții Metalice Haug.

Multe din casele construite înainte de Primul Război Mondial, dar și imobilele interbelice din București au obloane metalice tip rulou, porți, intrări sau marchize în formă de scoică sau evantai, vitrate, realizate la Atelierele Haug. („Feronerie. București 1890-1945”, editura Universitară „Ion Mincu”, 2025).

Foto credit: arh. Dorothee Hasnaș.

Foto credit: arh. Andreea Cel Mare.

Art Deco: Modernitate geometrică, zigzaguri, motive solare și feronerii elaborate

Art Deco-ul interbelic a introdus o estetică modernă și sofisticată, combinând linii geometrice clare cu ornamente stilizate. Palatul Telefoanelor și blocurile de pe bulevardul Dacia sunt exemple emblematice, reflectând optimismul economic al perioadei. Acest stil bucureștean se distinge prin elemente decorative precum zigzaguri, motive solare și feronerii elaborate, adaptate la tradițiile locale. Art Deco-ul a fost popular la imobile de raport, clădiri comerciale („Feronerie. București 1890-1945”, editura Universitară „Ion Mincu”, 2025).

Foto credit: arh. Andreea Cel Mare.

Arh. Dorothee Hasnaș vede patrimoniul construit ca pe o resursă neregenerabilă: bine administrată, ajunge să producă, sau măcar sa se susțină singură,în loc să coste scump, cum ne-am obișnuit să credem. Odată dispărută însă, nu se mai poate reface.

Printre proiectele sale se numără: platforma UranusACUM, volumul „Oameni la lucru în casele lor” (2022), precum și excepționalul volum „Goldstein Maicu. Vilele Moderne. Constanța 1931-1940” despre care am scris aici: O comoară aruncată la gunoi, într-o ghenă din București. Extraordinara poveste a arhitectului care a proiectat Casa Scânteii, dar și 100 de vile moderniste în Constanța interbelică.

Arh. Dorothee Hasnaș vede patrimoniul construit ca pe o resursă neregenerabilă. Foto credit: Felicia Simion.

“Cartea demonstrează că aceleași ateliere de feronerie decorativă produceau detalii pentru stiluri arhitectonice diferite”

B365: Dorothee Hasnaș, de când începe Bucureștiul să aibă lucrări de feronerie (garduri, porți, balcoane, marchize, etc?

Arh. Dorothee Hasnaș: Lucrările de feronerie apar în București la mijlocul secolului al XIX-lea, când nobilimea bucureșteană începe să călătorească și să se orienteze după modă vestică, nu după cea din Istanbul ca până atunci. Bucureștenii își doresc să aibă detaliile acestea acasă la ei, însă noi nu aveam încă materia primă și nici atelierele de meșteri pentru a produce aceste detalii, așa că la început ele sunt importate.

Palatul Take Ionescu, fotografie de epocă.

Palatul Take Ionescu, azi. Foto: arh. Dorothee Hasnaș.

Povestea feroneriei începe cu anumite familii din București (aristocrați, burghezia în ascensiune, negustori, industriași, oameni de afaceri și funcționari superiori), care adoptă o arhitectură rafinată ca modalitate de a-și exprima statutul social, dar și stilul personal. De aceea, casele, în funcție de gustul beneficiarilor, de pungă, de statutul social și chiar și afilierea lor politică, adoptă stiluri arhitectonice diferite. Este cunoscut faptul că politicienii conservatori își doreau case neoromânești sau cu arhitectură clasicizantă, în timp ce liberalii preferau stilul Art Deco și Modernism. Mai ales în perioada interbelică, aceste stiluri nu s-au succedat, ci s-au suprapus.

Foto credit: Andrei Panaitescu.

În esență, cartea demonstrează că aceleași ateliere de feronerie decorativă produceau detalii pentru stiluri arhitectonice diferite. S-a păstrat Catalogul industriașului B. Gaiser, din care beneficiarul putea să-și aleagă un anumit model de ornamente pentru acoperișuri, balustrade interioare, etc., potrivite cu casa lui, sau putea să ceară personalizarea lucrărilor. De aceea găsim mai multe detalii de feronerie similare în case diferite din București.

„Catalogul ornamentelor de zinc al Fabricii de Produse Metalice B. Gaiser, fondată în 1859, din Bucuresci, furnisorul Casei Regale”.

Reclamă în ziarele timpului pentru firma domnului B.Gaiser.

Arh. Dorothee Hasnaș: În prima jumătate a secolului al XIX-lea, furnizorii de servicii din Occident aduceau produse (de la mobilier și vitralii la feronerie) cu trenul sau cu vaporul pentru înfrumusețarea locuințele bucureștene. Ideea construirii unei locuințe moderne presupunea o perioada lungă. Șantierele aveau ritm sezonier, se deschideau de Sf. Gheorghe (23 Aprilie)și se închideau de Sf. Dumitru, pe 6 octombrie. De aceea apar meseriași locali, lăcătuși, fierari, tinichigii și diferite specializări care reduc timpul de așteptare, comenzile sunt onorate mai rapid.

Foto credit: arh. Andreea Cel Mare.

“În timp, se formează ateliere mari, apoi fabrici specializate, apar micii meșteșugari, cererea fiind din ce în ce mare”

Sunt înființate și marile ateliere, care prosperă și în secolul XX, B. Gaiser, F. Weigel și Haug, cele trei mari firme care produceau feronerie și produse metalice, mobilier, obiecte tehnice, candelabre, sobe, lampadare. Produsele ajung să reprezinte un stil de viață.

La exteriorul caselor, ca să se înțeleagă din stradă ce fel de oameni au făcut casa, se realizează garduri cu modele sofisticate, porți, uși, etc. Dinamica este pornită  de Casa Regală, preluată de instituțiile statului, și de marile case boierești care dau tonul modei. Totul se propagă către pătura de mijloc care, de asemenea, își dorea un stil de viață sofisticat, occidental, în ton cu vremurile.

Așa apare feroneria decorativă, în care fabricile și atelierele mari produc garduri de fier forjat, suporturi pentru intrări, etc. iar atelierele mai mici (de fierărie-tinichigerie) realizează lucrări personalizate sau asamblează piese complexe. Tinichigeria se specializează față de feronerie.

Foto credit: arh. Andreea Cel Mare.

În 1861, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza înființează Direcția Stabilimentelor de material de Artilerie, pentru înzestrarea armatei cu echipament modern. Acestea sunt, de fapt, primele întreprinderi bucureștene care prelucrează metal. Până la sfârșitul perioadei interbelice crește numărul fabricilor și al atelierelor mai mici, care produc de la mașini și utilaje până la materiale de construcții. Dintre ei, o mică parte se specializează în feroneria decorativă.

Foto credit: Andrei Panaitescu.

Fabrica Gaiser a produs feronerie pentru Palatul Cantacuzino, Palatul Crețulescu, Biserica Domnița Bălașa și Palatul Constantin Mihail din Craiova

Arh. Dorothee Hasnaș: În anul 1859, B. Gaiser cumpără un teren la marginea orașului, în zona Griviței, și deschide un mic atelier cu 5 meșteri calificați aduși din Prusia natală. Este prima fabrică de produse metalice din Principatele Române. În 20 de ani, Calea Griviței de azi (pe atunci Podul de Pământ), crește, este pavată și zona se extinde rapid. Până la 1900, B. Gaiser își extinde fabrica și, de la 5 muncitori, ajunge să aibă 120, în anul 1906. Fabrica este preluată de fii lui care fabrică feronerie pentru Palatul Cantacuzino, Palatul Crețulescu de la Cișmigiu (dragonul de pe coperta catalogului provine de la Palatul Crețulescu). Casa Filipescu-Cesianu, Grădișteanu, Biserica Domnița Bălașa, Palatul Curții de Conturi au feronerie executată la fabrica Gaiser. 

„Catalogul ornamentelor de zinc al Fabricii de Produse Metalice B. Gaiser, fondată în 1859, din Bucuresci, furnisorul Casei Regale”.

Gaiser produce pentru toată țară, de exemplu execută lucrările de la Palatul Constantin Mihail, astăzi Muzeul de Artă din Craiova. Sediul Mitropoliei Olteniei, Vila Marghiloman din Buzău, clădiri din Sinaia și reședințele regale din București, Cotroceni, Sinaia toate au feronerie produsă de firma Gaiser.

Firma B. Gaiser la Expoziția Agrară de la București, 1904, Șoseaua Kiseleff. Foto credit: Materiale de Istorie și Muzeografie VII 1969, imagoromaniae.ro, apud bucurestiuluitat.blogspot.com.

“În Catalogul Gaiser descoperim exemple de feronerie decorativă, dar și serii, practic puteai să-ți alegi orice model, dacă te ținea punga”

În timp, Gaiser se specializează în ornamente de zinc pentru acoperișuri, imaginile din catalog ne arată inclusiv capete de balauri, de dragoni, figuri mitologice. Multe lucrări de specialitate îi pun în aceeași categorie pe B. Gaiser, F. Weigel și J. Haug, dar distincția există între atelierele lui Gaiser (care lucrează în special zinc), și Weigel și Haug care dețin turnătorii și ateliere de prelucrare a fierului. Acolo este deosebirea, ei se completează, nu sunt concurenți.

„Catalogul ornamentelor de zinc al Fabricii de Produse Metalice B. Gaiser, fondată în 1859, din Bucuresci, furnisorul Casei Regale”.

Foto credit: arh. Andreea Cel Mare.

Alexandru Dimitriu, marele meșter specializat în armuri, a realizat cavalerul de pe clădirea Primăria sectorului 1 de Verde

Arh. Dorothee Hasnaș: După 1900, domeniul feroneriei începe să se împartă între producători, comercianți și meșteșugari. Unul din marii meșteri de care amintim în carte este Alexandru Dimitriu, artizanul care a realizat cavalerul de pe clădirea Primăria sectorului 1, de Verde, și cel de pe Palatul Culturii din Iași. Al treilea cavaler se află pe casa sa din str. Episcop Radu 31, „Casa cu omul de aramă” edificată în anul 1933. Alexandru Dimitriu era din Iași, născut în 1871, și a lucrat și s-a format la Viena, Dresda și Paris.

Inițial a făcut armuri, aceasta era specializarea lui. S-a întors la București unde deschide un atelier care, ulterior, se transformă în Fabrica de produse metalice, specializată în lucrări unice și complexe. Lucrează pentru Ateneul Român, Palatul Patriarhiei, Gara de Nord, Palatul Fundației Carol I, cea mai cunoscută lucrare fiind vulturul de pe Palatul Patriarhiei. Simbolul meseriei sale era motivul cavalerului, înfățișat cu un ciocan în mână. Pe Primăria sectorului 1 apare un cavaler cu sulița și scut iar la reședința sa cavalerul are ciocan în loc de sulița.

Foto credit: Andrei Panaitescu.

Meșterii evrei evrei askenazi au introdus moda fierului forjat ca decor, ei au lucrat chiar și acoperișuri ale unor biserici creștine

B365: Am publicat un articol dedicat Școlii Evreiești de Meserii „Ciocanul”, din Dudești, cu informații despre meșterii evrei care realizau lucrări de feronerie. Fondatorul Școlii, Adolf Salomon, era proprietarul „Fabricii de fer Cometul”. Ce contribuție au avut meseriașii evrei la dezvoltarea artei feroneriei în București?

Arh. Dorothee Hasnaș: Evreii constituiau în București cea mai mare comunitate de alogeni, fiind menționați încă din 1550. Evreii de rit sefard se stabiliseră aici veniți din Imperiul Otoman. În secolul al XIX-lea, emigrează și evreii askenazi, comunitatea crește, dar ei nu se amestecă. Se așează în zone mai modeste, ca Dudești, iar sefarzii își ridică locuințe mai luxoase. Evreii askenazi lucrează ca zarafi și tinichigii și ei au introdus moda fierului forjat ca decor. Erau curajoși și foarte pricepuți, au lucrat inclusiv acoperișurile unor biserici creștine.

Foto credit: arh. Andreea Cel Mare.

“Elementele de feronerie se află printre cele mai expuse riscului de dispariție pentru că sunt ușor de înlocuit”

B365: Ce s-a întâmplat după anul 1948?

Arh. Dorothee Hasnaș: După naționalizare, clădirile au intrat în patrimoniul statului iar întreținerea, mentenanța lor a căzut în sarcina ICRAL. A dispărut relația dintre comanditar și constructor, care dăduse naștere acestor case si care le ținea in buna orânduire. Comanditar era de acum doar statul, proprietatea privată a fost desființată, nu mai aveau loc in societate familiile care să dea tonul in vreo direcție deosebita. S-a nivelat totul, a rămas prea puțin din viața de odinioară.

Familia Drogeanu în fața casei din str. Antim, demolată, cartierul Uranus. Foto: Colecția Paul Drogeanu.

După 1948, bineînțeles că nu mai avea nimeni nici bani, nici interes pentru migala acestor lucruri. O parte infimă din aceste elemente au fost preluate ca gest in primele blocuri construite în București, cvartale după model sovietic, acolo mai găsim garduri si mici elemente de decor, dar cu detalii mult simplificate. Odată cu apariția stilului de viață socialist, totul s-a realizat standard. Fabricile produceau tipizate și toată lumea avea același model de gard, nu a mai contat măiestria.

„Casele de azi trebuie să fie mari și, mai ales, să fie închise către spațiul public cu garduri cât mai înalte și cât mai opace”

Arh. Dorothee Hasnaș: Feroneria veche este atât de ușor de înlăturat, cine are o balustradă sau un gard istoric le schimbă, în loc să le repare, pentru că pare mult mai ușor – nu îți bați capul cu găsirea unui meșter, e nou si modern, direct de pe net. Ieftin. Azi nu se mai produc detalii de feronerie, nici nu mai ai cu cine. Proprietarii nu consideră că este important să aibă feroneria aceasta elaborată, pentru că statutul lor social se manifestă azi prin alte lucruri, casele trebuie să fie mari, cu livinguri uriașe și cu garduri opace.

Foto credit: arh. Andreea Cel Mare.

„Altădată, fațada casei, gardul, curtea, grădina participau la viața străzii, făceau parte din oraș”

Arh. Dorothee Hasnaș: Bucureșteanul, când se plimba pe stradă, era invitat să-ți admire casa. Gardurile erau joase, aveau o parte din piatră care funcționa ca mobilier urban. Te puteai așeza pe ele, sa-ti tragi sufletul, deși reprezentau o delimitare între proprietate și stradă. Gardurile de azi sunt opace, înalte, și nu mai au funcția de mobilier urban – iar lumea se închide, nu se deschide, punând o închipuită protejare a proprietății mult peste înțelegerea spațiului public.

Foto credit: arh. Andreea Cel Mare.

Foto credit: arh. Andreea Cel Mare.

Rar, beneficiarul bucureștean de astăzi mai înțelege gardul ca limită în ambele direcții, și a străzii către curte și casa, nu doar invers – ca element de design urban. Înainte, o casă era gândită ca un tot, de când o vedeai, din stradă, cu ferestrele, marchiza și până intrai în casa scării, unde era balustrada, toate detaliile se armonizau între ele. Casa era o prelungire a personalității celor care locuiau în ea. Astăzi această reprezentare s-a schimbat, casa trebuie să fie mare și, mai ales, să fie închisă către spațiul public. Optimizarea costurilor se face renunțând la detalii sau comandând unele produse în serie, simple. Nu mai există prioritatea de a fi deosebit prin măiestrie si detaliu. Te faci deosebit prin dimensiunea casei și prin felul în care te închizi față de spațiul public.

Foto credit: arh. Andreea Cel Mare.

Foto: Antoaneta Dohotariu.

“Cartea este o pledoarie pentru aceste detalii de patrimoniu, pentru că foarte multă lume nu le înțelege valoarea”

B365: Pe de altă parte, gardurile vechi rezistă (de) foarte mult timp.

Arh. Dorothee Hasnaș: Sunt foarte rezistente: cu o mentenanță corespunzătoare trăiesc o eternitate, exista totuși feronerie din secolul XVII – dar sunt foarte ușor de schimbat și odată cu înlăturarea lor, din motive practice sau financiare, se pierd o parte din straturile orașului. Volumul se adresează publicului larg, nu celui specializat. Are multe imagini care te îmbie să vizitezi aceste case, avem și un tur pe strada Polonă.

“Noi nu mai avem astăzi nici industriașii, nici meșterii cu care să producem feronerie decorativă, cu greu găsim meșteri care să o restaureze”

De ce credeți că lumea caută să stea în Cotroceni, Dorobanți sau în alte parcelări istorice? Pentru că acolo există proporția străzii, bogăția detaliilor, umbra arborilor. De aceea pledăm pentru păstrarea feroneriei, nu ca să rămânem în trecut, ci pentru că o dată cu trecerea timpului aceste detalii confirmate în timp sunt tot mai plăcute. Multă lume nu înțelege valoarea acestor lucruri azi. Poate nu că nu cunoscut-o niciodată.

De exemplu, mai există uneori în case ferestre cu tâmplărie de fier, o dantelă de feronerie. Evident că, dacă ar fi înlocuite cu termopane, din punct de vedere termic ar fi un avantaj. Pe de altă parte, s-ar pierde din detalii, o fereastră de feronerie frumoasă dă stil casei tale. Ochiul se bucură de aceste detalii, în plus este mult mai eficient și mai sustenabil să repari ce ai, decât să arunci și să schimbi ce îți pare stricat. Aici intervină grija fata de lucruri, sa le porți de grijă, să gândești pe termen lung.

Foto credit: arh. Andreea Cel Mare.

“Feroneria veche reflectă un stil de viață dispărut, stilurile s-au suprapus, nu s-au succedat. Marchiza bucureșteană vine de la intrările în metroul parizian”

Arh. Dorothee Hasnaș: Aveam ateliere care produceau și pentru o casă neoromânească, dar și pentru una Art Deco. Un element tipic pentru la Belle Epoque este marchiza de la intrările în metroul parizian, de acolo vine și marchiza bucureșteană. Metroul din Paris a fost inaugurat în 19 iulie 1900. Ultima stație de tip B, proiectată de arh. Hector Guimard, a supraviețuit, se numește La Libellule și se află în stația Porte Dauphine. Intrarea excepțională este una din ultimele structuri rămase. Hector Guimard, celebrul arhitect Art Nouveau, a proiectat intrările metroului din Paris prin utilizarea unor materiale simpe, produse în masă, precum fonta pentru structură, piatra pentru bază, lava emailată pentru panouri și sticlă pentru acoperișuri.

Foto credit: arh. Andreea Cel Mare.

“Balcoanele, marchiza, casa scării și gardurile asortate cu balconul și cu balustrada scării dinăuntru sunt extraordinar dezvoltate ca design în perioada Art Deco a Bucureștiului”

Arh. Dorothee Hasnaș: Paradoxal, deși fiecare casă din București are un stil al ei, majoritatea lor este de factură eclectică, are detalii care nu fac parte din stilul respectiv. Aceasta este una din concluziile studiului despre stiluri. Lumea era atât de încântată să-și decoreze casa, să folosească ornamentele și da, eram mult mai orientali decât cei din Ardeal, de exemplu. Proprietarii lua modelul de marchiză de la unii, balustrada de la alții și le aduceau într-o formă care arăta ca un tot armonios.

Foto credit: arh. Andreea Cel Mare.

“La un moment dat, multe case vechi din București nu vor mai rezista, vor fi demolate, însă măcar o parte din detaliile lor – de la pardoseli la tâmplărie si feronerie pot fi reutilizate la casele noi”

Arh. Dorothee Hasnaș: Ideea aceasta, de altfel cu bătaie scurtă, hai să aruncăm totul și să facem altfel, este foarte simplistă pentru că nu ia în considerare nici măiestria, nici valoarea materialelor din trecut, nici durata de viață a lucrurilor pe care le pui în loc, care s-ar putea să fie mult mai scurtă. Cunoscând detaliile de feronerie din București, ajungi să le apreciezi, să vezi lucrurile în context și să înțelegi mai bine orașul.

Foto credit: arh. Andreea Cel Mare.