Case de păpuși reprezentând interioare din Völgység-Hegyhát (foto: Muzeul Etnografic al Transilvaniei)

Expoziție de case de păpuși, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei

Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca organizează miercuri, 10 mai, la ora 14.00, vernisajul expoziției „Un univers de basm în miniaturi”, la sediul instituției din str. Memorandumului, nr. 21.

Curatorul expoziției și creatoarea exponatelor este Ament Éva, o artistă din Ungaria, care confecționează de douăzeci de ani „case de păpuși”, miniaturi la o scară de 1:10, cu interioare țărănești specifice zonelor Baranyai Hegyhát - Tolnai Völgység (Ungaria), , informează un comunicat al Muzeului Etnografic al Transilvaniei.

Foto: Muzeul Etnografic al Transilvaniei
Foto: Muzeul Etnografic al Transilvaniei

Această activitate din urmă, inspirată de anii copilăriei petrecute în satele șvăbești din zona mai sus amintită, a devenit pentru artistă o adevărată pasiune, împărțită și cu vizitatori prin intermediul expozițiilor realizate.

Foto: Muzeul Etnografic al Transilvaniei
Foto: Muzeul Etnografic al Transilvaniei

Expoziția este organizată de Muzeul Etnografic al Transilvaniei în colaborare cu Fundația Casei Tradițiilor Ardelenești și va fi deschisă în perioada 10 mai-18 iunie 2023, de miercuri până duminică, între orele 10.00-18.00, ultima intrare ora 17.00.

Foto: Muzeul Etnografic al Transilvaniei
Foto: Muzeul Etnografic al Transilvaniei