Expoziţie Andy Warhol la Bucureşti
Expoziția "Andy Warhol și Slovacia", eveniment cultural prin care se marchează încheierea președinției rotative a acestei țări la Consiliul Uniunii Europene (iulie-decembrie 2016), este deschisă la Teatrul Naţional până pe 23 februarie.
Potrivit organizatorilor, pentru prima dată în România vor fi expuse 85 de lucrări (desene, printuri, facsimile pe pânză, fotografii, documente), precum și câteva obiecte personale ale artistului american cu rădăcini slovace.
Ideea itinerării acestei expoziții la București i se datorează actualului ambasador al Slovaciei la București, Jan Gabor.
"În urmă cu 20 de ani, în perioada mandatului meu în cadrul Ambasadei Slovaciei din SUA, când am vizitat Andy Warhol Museum din Pittsburgh, cel mai mare muzeu american de artă dedicat unui singur artist, — mi-am spus că ar fi frumos să promovez cunoașterea originilor slovace ale regelui artei pop. În urmă cu zece ani, când Slovacia a devenit membră UE în timpul președinției rotative a Irlandei la Consiliul UE, am reușit să îl aduc pe Andy Warhol la Dublin. Iar în aceste zile sunt foarte fericit că avem privilegiul de a ne bucura de această expoziție aici, în incinta altarului culturii din România — țară care este atât de apropiată nouă, slovacilor", spune ambasadorul.
Exponatele provin de la Muzeul de Artă Modernă Andy Warhol din Medzilaborce, Slovacia, fiind primul de acest fel în lume și rămânând, până în prezent, unic în Europa. Muzeul desfășoară activități de prezentare, cercetare științifică și expoziții în domeniul artei contemporane, punctele de atracție fiind Expoziția Andy Warhol — ce include conserve de supă Campbell, părți ale portofoliului Ladies and Gentlemen (1975), Scaune Electrice (1971), Lillian Carter (1977), Kimiko (1981), precum și lucrări obținute de la colecționari privați;Expoziția despre originile lui Andy Warhol;Expoziția Paul și James Warhol.
Expoziția va putea fi vizitată între 8 decembrie 2016 și 23 februarie 2017, zilnic, între orele 14, 00 — 18, 00, cu excepția zilelor de luni.
Sursa:Agerpres