Expoziția „Spe Salvi”, la Mănăstirea Ursulinelor din Sibiu
Mănăstirea Ursulinelor din Sibiu găzduiește miercuri, 16 octombrie 2024, la ora 14:00, vernisajul expoziției „Spe Salvi”.
Expoziția va putea fi vizitată în intervalul 16 octombrie -10 noiembrie 2024, informează un comunicat al Muzeului Național Brukenthal.
Conform comunicatului citat, Mănăstirea Ursulinelor din Sibiu este continuatoarea celei mai importante mănăstirii din Sibiu și a uneia dintre cele mai mari din Transilvania - Mănăstirea Dominicanilor- construită în afara zidurilor cetății încă de la începutul secolului al XII-lea și apoi reconstruită pe locul actualei Mănăstiri a Ursulinelor.
„Prezența marelui Crucifix cu Sf. Ev. Ioan și Maica Domnului, realizat în 1417, denotă faptul că mănăstirea dominicanilor avea o biserică de mari dimensiuni. Cunoaștem de asemenea faptul că aceasta avea încă din secolul al XV-lea o bibliotecă importantă și 2 lectori. Așadar, vechea mănăstire funcționa ca o adevărată abație, în care principiul de meditației și al cunoașterii credinței erau temelie a existenței. De la cunoașterea tainelor evanghelice mănăstirea se transformă în loc de educație, cu o bibliotecă importantă. Mănăstirea dominicană de la Sibiu avea una dintre primele școli monahale din Transilvania. Acest rol pedagogic este foarte bine subliniat, prin organizarea Școlii de fete sub îndrumarea maicilor ursuline. O Școală devenită elitistă și foarte cunoscută și în Principatele Române, de unde veneau la Sibiu fetele boierilor sau a domnitorilor pentru a studia și a se forma. După 1948, această clădire a găzduit tot o școală cu profil pedagogic.
Mănăstirea Ursulinelor, biserica și clădirea care avea ca destinație săli de curs, laboratoare, bibliotecă și internat, va suferi mai multe transformări. Ultima restaurare și modernizare, începută în 1913 va aduce clădirii o sală festivă, o nouă sală de sport, o zonă de recreere, piscină și un nou acoperiș. Este ultima mare lucrare de construcție care va da imaginea de astăzi a clădirii.
A rămas din păcate în neuitare și abandonată, mai ales în ultimii ani.
Cunoscând clădirea și importanța acesteia, am considerat oportun ca cea mai mare clădirea monument istoric din centrul orașului Sibiu să adăpostească și să se transforme, pentru 2 luni, în centrul de artă contemporană a Festivalului Internațional de Artă Contemporană de la Sibiu.
A prins viață!
Inima clădirii a început din nou să bată cu ajutorul ARTEI și a FRUMOSULUI. A artei TINERILOR, a ARTEI CONTEMPORANE.
În același timp, Alexandru Constantin Chituță împreună cu Delia Voina și prof. Marius Șpechea am început și cercetarea cu privire la istoria acestui imobil. O muncă de recuperare care a scos la iveală un bogat material foto-documentar inedit, piese de cult, relicve, veșminte, carte etc.
Expunem pentru prima dată numeroase acte, tablouri, relicve ce provin de la Mănăstirea Ursulinelor dar și lucrări de grafică și desen, fotografii și cărți poștale din colecția Muzeului Național Brukenthal și fotografii din colecții private.
Mănăstirea Ursulinelor ne invită la cercetare și la restituirea unei importante istorii monastice, pedagogice și artistice sibiene.
Sperăm ca viitorul să fie mai bun cu aceast așezământ, găsind oameni dedicați și implicați”, precizează comunicatul citat.