Există lumină și dincolo de zidurile părăsite! Povestea forturilor regelui Carol I
Proiectul nostru Forturi – 30 de imagini din viitor este prezentat în cadrul emisiunii „@RTE&FAPTE” de la TVR Cultural.
În partea a doua reportajului despre soarta Cetății București veți vedea cum arată planul care ar putea readuce la viață fortificațiile regelui Carol I. Vă arătăm în premieră forturile, prin intermediul celor “30 de imagini din viitor”, așa cum au fost ele gândite de inițiatorii proiectului și veți afla unde s-ar putea amenaja primul Muzeu Național al Cinematografiei.
Site-ul Forturi.ro este platforma unde se găsesc atât informațiile istorice despre aceste obiective cât și propunerile realizate în ultima perioadă. Echipa Forturi.ro își propune să aducă în prim plan vechile forturilor construite de Regele Carol I, nu doar ca obiective militare, istorice și potențial de patrimoniu, ci ca locuri în baza unor propuneri de revitalizare să devină zone de interes și atracție pentru bucureșteni și nu numai.
La baza se află un studiu de oportunitate înaintat înaintat de aceeași echipă către Consiliului Județean Ilfov la finele anului 2020, dar pe parcurs s-au adăugat multe informații noi: expozitii, proiecte, propuneri. Site, realizat de Asociatia Turism Istoric, se dorește a fi o platformă de informare, dar și de implicare a tuturor în revitalizarea unei centuri de fortificații – unice în România – și conferirea acesteia unui nou rol – de spațiu comunitar de care cu toții avem atât de multă nevoie
În primul episod al emisiunii intitulat CONDAMNAȚI LA NEPĂSARE: POVESTEA FORTURILOR REGELUI CAROL I este tratată problema lăsării în paragină a fortificațiilor. Puteți vedea aici articolul
Despre emisiune „@RTE&FAPTE”
„@RTE&FAPTE” propune o serie de incursiuni interactive prin destinul profesional al unor artiști, antreprenori culturali, activiști sociali și operatori din artele spectacolului. Sunt personalități în domeniile unde activează sau tineri talentați, la început de drum, de care marea audiență a auzit trecător sau nu a auzit deloc.
Ei sunt oamenii artelor și faptelor, membrii comunității care își dedică propria vocație spiritului liber, creativ și binelui comun. Sunt cei care, prin opera lor, pot schimba percepția societății asupra artei contemporane și a culturii underground.
„@RTE&FAPTE nu este, așadar, un simplu titlu, ci un concept inspirațional. Vrea să aducă împreună o comunitate activă de oameni îndrăzneți, care colorează viu, cu trăirile lor artistice și cu faptele lor sociale, viața orașelor. Ei sunt memoria colectivă a creației artistice asumate”, explică producătoarea emisiunii, Ana Maria Pleşcan.
Realizator: Cristi I. Popescu
Producător: Ana Maria Pleșcan
Emisiunea va fi disponibilă și pe TVR+.