Editura Neverland: „Charles al III-lea. Biografia neoficială”, de Dan-Silviu Boerescu
La 73 de ani, Charles al III-lea, fiul cel mare al Reginei Elisabeta a II-a, este cel mai vârstnic suveran britanic în momentul propriu-zis al urcării pe tron și, totodată, Prințul Moștenitor al Coroanei Britanice care a așteptat cel mai mult ca să preia această demnitate.
„De aceea, încă din timpul vieții defunctei și extrem de longevivei regine, multă vreme s-au și făcut tot felul de speculații cum că totuși, îmbătrânind, Charles ar putea renunța la locul său în linia de succesiune dinastică în favoarea fiului său cel mare, Prințul William, care, la momentul dispariției bunicii lui, avea numai 40 de ani și, în plus, avea o familie perfectă, alături de noua Prințesă de Wales, Catherine Middleton, și de cei trei copii ai lor: George, Charlotte și Louis. Asta în condițiile în care, după cum bine se știe, Charles se situa la polul opus, după ce a divorțat de mama lui William, Lady Diana, pentru a se căsători cu Camilla Parker-Bowles, o femeie, la rândul ei, divorțată. Totuși, la Londra, termenul «abdicare» este tabu încă din 1936, când unchiul Elisabetei a II-a, Edward al VIII-lea, și-a abandonat tronul pentru a se căsători cu femeia pe care o iubea, americanca Wallis Simpson (divorțată, precum, mai târziu, Camilla...) Însă în Regatul Unit nu s-a întâmplat așa, fiindcă Charles (... sau Camilla?) a ținut cu morțiș să ajungă pe tron și să poarte coroana regală! Pentru cât timp însă, se întreabă unii comentatori britanici sceptici? Asta mai ales după ce, în ultimele sale fotografii de dinaintea accederii pe tron, Charles nu părea deloc sa debordeze de sănătate... Totuși, dincolo de orice speculații, deși profund îndurerat de pierderea mamei sale, noul Rege pare deocamdată a fi într-o formă destul de bună și este, după toate probabilitățile, apt de a-și duce la îndeplinire toate obligațiile constituționale. God save the King!”. (Autorul)
Volumul poate fi comandat la preț special din librăria online a Editurii Neverland!
Puteți câștiga una dintre cele trei cărți „Charles al III-lea. Biografia neoficială”, participând la concursul desfășurat pe pagina de Facebook a Revistei Historia. Detalii, aici.