„Dincolo de poveste. Graiul straielor moștenite”, o nouă expoziție la Muzeul Etnografic al Transilvaniei
Muzeul Etnografic al Transilvaniei, organizează joi, 2 februarie 2023, începând cu orele 13, vernisajul expoziției itinerante „Dincolo de poveste. Graiul straielor moștenite”, inițiată de Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud.
Un număr de 36 de piese de port și podoabe tradiționale au început un drum prin țară, plecând de la Bistrița, în aprilie 2022. Povestea este despre lucruri simple și bucuria unor întâlniri. Călătoria urmărește firul unor povești pentru a vedea ce ne apropie și ce ne unește ca neam. Expoziția își propune să descifreze ce mesaje ne transmit strămoșii, cum era viața de odinioară, care era îmbrăcămintea purtată în zile obișnuite, dar și în sărbători, informează un comunicat al Muzeului Etnografic al Transilvaniei.
Proiectul care stă la baza expoziției pune în prim-plan piesele de port. Muzeele participante au propus pentru documentare obiecte din patrimoniu mobil specifice atât românilor, cât și celorlalte minorități naţionale prezente în diferite zone ale țării.
„Dincolo de poveste. Graiul straielor mostenite” este un proiect în care se regăsește diversitatea pentru a da glas unității. Abordarea este una interdisciplinară, temele alese fiind multiculturale, multietnice. Cu puțin de la fiecare partener s-a realizat un proiect care să conteze în spațiul public, dar să fie și de referință în spațiul muzeal.
Prin această expoziţie comună, itinerantă, încercăm să surprindem caracteristicile zonelor etnografice pe care le reprezintă fiecare muzeu. Expoziția are și un catalog, inedit, realizat sub forma unui ziar foarte atractiv, cu impact în mediul online. Cu numele sugestiv de Z.MEU. Ziarul de muzeu, acest catalog va fi distribuit gratuit la data vernisajului de la Cluj.
Expoziția va putea fi vizitată de miercuri până duminică, în perioada 2-26 februarie 2023, în intervalul orar 10-18, ultima intrare ora 17.
Expoziția este realizată de Muzeul Etnografic al Transilvaniei în parteneriat cu Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, Muzeul Național al Țăranului Român, Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”, Muzeul Etnografic al Moldovei, Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești, Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, Muzeul de Etnografie Brașov, Muzeul Maramureșean Sighetul Marmației, Muzeul Brăilei „Carol I”, Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva și Colecția Etnografică Marius Matei.