De la „Teatrul cel Mare” la Teatrul Național „I.L. Caragiale” - 170 de ani de istorie teatrală
La acest sfârșit de an 2022, Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti, cunoscut iniţial ca „Teatrul cel Mare”, marchează 170 de ani de la fondare și, - coincidență semnificativă! - tot 170 de ani de la nașterea celui care îi este patron spiritual, marele dramaturg Ion Luca Caragiale.
Totodată, prima scenă a țării aniversează cea de-a 50-a stagiune în actualul său sediu din Piața Universității, într-o clădire care a renăscut în haine noi între 2011 - 2015, marcând o nouă etapă în existența sa, cea a „unui Teatru Nou pentru un public nou”, informează un comunicat al Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti.
În data de 31 decembrie 1852 se aprindeau pentru prima dată luminile în Teatrul cel Mare (devenit Național din 1876, în preziua Războiului Neatârnării, când Alexandru Odobescu pune pe frontispiciul clădirii, cu litere turnate în bronz, „numele care va dăinui alături de Academie și Universitate cât va dăinui și poporul român”. Ziarul „Vestitorul Românesc” din 3 ianuarie 1853 consemna astfel evenimentul inaugural: „...la 8 ceasuri seara, s-a urmat deschiderea solenelă a noului teatru. Cu două zile mai nainte, lumea alerga la casierie teatrului grăbindu-se fiecare a se căpui cu bilet de intrare pentru acea seară. Inaugurația s-a făcut prin reprezentația piesei Zoe sau Amantul împrumutat (vodevilul lui Scribe - n.n.) de către actorii români și mai multe arii și un trio din diferite opere executate de cei mai de căpetenie artiști și artiste din trupa italiană supt direcția d.Papa Nicola. (…) De la 7 ceasuri încă, sala era plină de lume. Elegantele și bogatele toalete ale doamnelor de prin loji răsfrângându-și splendoarea în oceanul de lumini al sălii, înfățișa ochilor o priveliște magică și încântătoare.”
Acest an aniversar, 2022, în decursul căruia la Teatrul Național „I.L. Caragiale” a fost realizat un număr record de premiere (14), s-au vernisat 17 noi expoziții în cadrul programului TNB – Parateatral - Arte vizuale, s-a lansat a VIII-a ediție a Programului 9G, s-a difuzat primul Podcastpropriu al TNB (la 1 decembrie), s-au desfășurat 3 workshopuri sub egida Centrului de Creație și Cercetare Teatrală „Ion Sava” și lista activităților nu se oprește aici - se încheie odată cu ultimele reprezentații din data de 30 decembrie, când se joacă în toate sălile și pe toate scenele: Dineu cu proști de Francis Veber la Sala Ion Caramitru, Micul infern de Mircea Ștefănescu la Sala Studio, Stupid Fucking Bird de Aaron Posner la Sala Pictura, Nebun din dragoste de Sam Sheppard la Sala Atelier.
Începând cu data de 30 decembrie 2022, spectatorii vor putea viziona, în foaierul Sălii Ion Caramitru, o micro-expoziție realizată de Muzeul TNB – „De la Teatrul cel Mare la Teatrul Național – 170 de ani de istorie” -, evocând prin afișe vechi și exponate rare din patrimoniul Muzeului, momente din istoria instituției. Vor fi expuse, până la sfârșitul lunii ianuarie 2023, câteva obiecte provenite din vechea clădire a Teatrului cel Mare, salvate din ruinele rămase după bombardamentul german asupra Bucureștiului din 24 august 1944, când teatrul a fost distrus. Expoziția se deschide vineri, 30 decembrie 2022, la ora 11.00, când este programat și primul tur ghidat gratuit al zilei.
Pentru că, tot în aceste ultime zile ale anului, publicului interesat de vizitarea clădirii TNB îi vor fi oferite, drept cadou aniversar, tururi ghidate gratuite: de la orele 11.00, 13.00, 15.00 și 17.00 în data de vineri, 30 decembrie 2022 și de la orele 11.00 și 13.00 în data de 31 decembrie 2022. Vor putea fi vizitate noile săli, atelierele şi culisele Teatrului Naţional. Ca de obicei, locul de întâlnire va fi în foaierul Sălii Ion Caramitru, în faţa Agenţiei de bilete. Teatrul Naţional recomandă o rezervare telefonică prealabilă la numărul de telefon 021 314.71.71 - Agenţia de bilete a TNB sau la nr. 0744 633 188 (dl. Ionuț Corpaci).
Pe turnul scenei mari, va fi proiectată, în seara zilei de 30 decembrie 2022, o succesiune de imagini evocatoare ale acestui „arc peste timp”, pentru a marca, simbolic, cei 170 de ani de existență ai instituției Teatrului Național.
Mai multe pentru tine...