Culturile lumii, la Palatul Mogoșoaia

Culturile lumii, la Palatul Mogoșoaia

Ediția cu numărul 12 a Mogoșoaia ClasicFest, continuă și în acest an sub genericul Culturile lumii”. Evenimentul va avea loc în perioada 27-28 mai 2022, în spațiile încărcate de istorie și frumos ale Palatului Brâncovenesc de la Mogoșoaia.

Țări din Asia, Europa, America de Nord și de Sud și-au anunțat participarea, iar cu ocazia acestui festival veți putea descoperi prin muzică, artă plastică, dans, imagini și tradiții, tări ca: India, Franța, Mexic, Ecuador, Portugalia, China, Armenia, Japonia și România, informează un comunicat al Asociației Pro Valores.

Timp de două zile, în spațiile de poveste, încărcate de istorie și frumos ale Palatului Brâncovenesc de la Mogoșoaia vă veți putea bucura de: concerte, expoziții de artă plastică, fotografie, obiecte tradiționale, proiecții de filme, spectacole de dans, ateliere handmade pentru copii.

Sâmbătă 27 mai seria de atracții va începe la ora 13,00 cu Festivitatea de premiere și vernisajul expoziției laureaților ediției a IV a a Concursului Internațional de artă plastică “Martha Bibescu”, organizat în premieră în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din România.

La ora 14 va debuta suita de manifestări propusă de India: prezentare de filme documentare, concertul susținut de Victor Marius Beliciu și Anand la sitar și tabla (Cuhnie), parada costumelor tradiționale, o expoziție de obiecte de artă indiană și ateliere pentru copii.

La ora 15 – Franța va fi reprezentată printr-un recital susținut de acordeonistul Fernando Mihalache. Recialul va avea loc în Lapidarium.

America Latină, de la ora 16, va electriza spectatorii cu un concert spectaculos care va fi găzduit în Lapidarium și susținut Enescu Percussion Group și de asemenea îi va încânta cu o expoziție de artă din Mexic și Ecuador.

Ora 17 este ora călătoriei muzicale în Portugalia. În Sala Scoarțelor, Violonistul Liviu Scripcaru și pianista Viorela Ciucur vă vor fi ghizi în lumi sonore imaginate de: Joao de Souza Carvalho, Augusto Machado, Joao Arroyo, Jose Vianna da Motta, Alfredo Keil, Alfredo Napoleao, Alexandre Rey Colaco și Antonio Fragoso.

Duminică 28 mai, de la ora 11,00, debutează manifestările propuse de CHINA, prin Institutul Confucius din cadrul Universității din București: parada costumelor tradiționale din China, un spectacol cu dansuri și muzici tradiționale. De asemenea, vor fi organizate demonstrații de caligrafie chineză, un atelier de pictura a măștilor de operă în stil Beijing și un atelier de acuarelă – tehnică picturală tradițională.

La ora 12,30, Armenia va prezenta un program complex de manifestări: Expoziția de pictură a artistului plastic Abraham Azarian, prelegerea susținută de Haik Azarian despre arta armeană cu influențele și asemanările ei în spatiul românesc (Lapidarium), un spectacol de dansuri tradiționale armenești și de asemenea vor avea loc ateliere de dans și artă tradițională armeană.

La ora 13,45 vor începe evenimente legate de cultura Japoniei: demostrație de Ikebana (arta florală japoneză), realizată de Sanda Lazur și un concert de marimbafon susținut în Lapidarium de Irina Rădulescu.

De la ora 15,00 va debuta seria de evenimente care vor reprezenta România. Va fi o spectaculoasă demostrație de pictură la 4 mâini, în care pictorii acuareliști Mircea Corcodel și Vladimir Ivanovici vor realiza împreună un tablou, care la final va fi expus pe scena concertului “Românesc 100%”, care va fi susținut de la ora 17,00, în Sala Scoarțelor, de violonistul Valentin Albeșteanu și pianistul Valentin Cucu. Cei doi vor prezenta cele mai frumoase piese românești din repertorul clasic, interbelic și tradițional românesc.

Pe parcursul ambelor zile de festival vor avea loc ateliere handmade, coordonate de Olesea Savvateeva. Locurile la aceste atelierele pentru copii și adolescenți sunt limitate. La fiecare dintre acestea vor fi acceptați maxim 10 participanți. Doritorii trebuie și exprime dorința scriind pe adresa asociatiaprovalores@gmail.com.

Accesul la manifestările festivaliere din spațiile interioare ale Palatului Mogoșoaia (Sala Scoarțelor, Cuhnie, Lapidarium), se face pe baza invitație, în limita locurilor disponibile. Invitațiile se obtin în baza solicitărilor trimise pe adresa de e-mail: asociatiaprovalores@gmail.com.