Costumele şi podoabele săseşti pot fi admirate la Sibiu
În perioada 26 iulie – 18 septembrie, la „Casa Hermes”, Muzeul de etnografie Universală "Franz Binder", din Sibiu vor fi expuse peste 150 de exponate din colecţia de port şi podoabe săseşti. Vizitatorii vor putea admira cele mai reprezentative accesorii ale costumului orăşenesc, între care se află podoabe din argint şi alamă cu pietre semipreţioase, cutiuţa de bijuterii din piele datată 1687, panglicile pentru găteala capului din mătase decorate cu flori şi pantofi din piele fină.
În plus, expoziţia este completată cu 20 de imagini sugestive din arhiva Muzeului ASTRA, texte bilingve, precum şi cu reconstituirea împodobirii unei tinere săsoaice la sfârşitul secolului al XIX-lea după acuarela lui Robert Wellmann, Gătirea unei tinere săsoaice, din Galeriile de Artă Românească Contemporană ale Muzeului National Brukenthal.
Podoabele pot fi clasificate în funcţie de modul de purtare-pe cap (ace de vălitură, borten cu panglici), la gât (mărgele, broşe, pe piept-pafta), la brâu (cordonul metalic), pentru mâini (inele, buchetiere pentru flori), de vârstă (bortenul:cilindru din catifea neagră, purtat pe cap de fetele confirmate, cu panglici colorate ce atârnau pe spate, vălitura:pentru femeile căsătorite, căita neagră de catifea brodată cu motive florale purtată de femeile mai în vârstă), de statut social (cordonul şi paftaua era purtat de fetele şi femeile înstărite) sau în funcţie de sărbători şi de anumite ceremonii (cununa de mireasă).
Expoziţia este deschisă publicului până la data de 18 septembrie 2011, de marţi până duminică, între orele 10-18.