
„Conferința de miercuri”, la Arhivele Naționale ale României: „Dositei Filitti (1734–1826), mitropolit și filantrop”
Seria „Conferințele de miercuri”, organizată de Arhivele Naționale ale României, continuă miercuri, 30 septembrie 2026, de la ora 18.00, la sediul central din Bulevardul Regina Elisabeta nr. 49, București.
În cadrul întâlnirii din luna septembrie, doamna academician Georgeta Filitti va susține prelegerea „Dositei Filitti (1734–1826), mitropolit și filantrop”, anunță Arhivele Naționale ale României, pe pagina de Facebook a instituției.
Conferința aduce în prim-plan personalitatea lui Dositei Filitti, mitropolit al Ungrovlahiei între 1793 și 1810, și contribuția sa la viața religioasă, culturală și educațională de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea.
Dositei Filitti s-a remarcat prin sprijinirea învățământului și a tipăririi de carte, prin preocuparea pentru evidența nașterilor și a deceselor, precum și pentru păstrarea documentelor bisericești. Prin testamentul întocmit la Brașov, în 1825, a destinat o parte importantă a averii sale unor instituții de binefacere și, în special, susținerii prin burse a tinerilor merituoși, greci și români, care urmau să studieze în țară și în străinătate.
Arhivele Naționale ale României vor organiza și o mini-expoziție pe subiectul conferinței, care va putea fi vizitată exclusiv pe durata evenimentului. Documentele expuse oferă o perspectivă asupra vieții și activității mitropolitului Dositei și contribuie la valorificarea patrimoniului documentar referitor la această importantă personalitate a epocii.
Mai multe pentru tine...



















