Colocviul „Excepţionalismul românesc: discurs şi realitate“ la Muzeul Naţional Cotroceni
Muzeul Naţional Cotroceni, găzduieşte vineri, 19 februarie 2016, orele 9.30-15.00, în Sala Cherchez a muzeului, Colocviul „Excepţionalismul românesc:discurs şi realitate“, organizat de prof. univ. dr. Vintilă Mihăilescu.
Muzeul Naţional Cotroceni a organizat manifestări ştiinţifice de amploare, care au adus în prim plan probleme legate de cercetarea şi valorificarea patrimoniului, dar şi dezbateri pe teme de istorie şi artă, sociologie, comunicare şi relaţii publice. Specialişti din universităţi, institute de cercetare, muzee au prezentat publicului rezultatele muncii de cercetare, care de cele mai multe ori s-au concretizat în volume de studii de specialitate.
Colocviul „Excepţionalismul românesc:discurs şi realitate“ vine să continue tradiţia Muzeului Naţional Cotroceni de a fi un spaţiu de dezbatere ştiinţifică de înaltă ţinută, care să aducă împreună cadre didactice universitare, cercetători, muzeografi, şi, nu în ultimul rând, studenţi.
Tema aleasă este una de actualitate, care ridică o problemă importantă:a reprezentat sau nu România o excepţie în evoluţia ei istorică, din punct de vedere politic, economic, social şi pericolul pe care îl reprezintă azi escaladarea discursurilor excepţionaliste, ceea ce potrivit prof. univ. dr. Vintilă Mihăilescu „constituie un semn de criză şi un risc naţional în măsura în care voalează cunoaşterea socială şi deturnează deciziile politice “.
În cadrul Colocviului vor avea intervenţii cunoscuţi specialişti în domeniu:prof. uinv. dr. Vintilă Mihăilescu, dr. Daniel Dăianu, Sorin Antohi, prof. univ. dr. Liviu Chelcea, prof. univ. dr. Bogdan Murgescu, conf. univ. dr. Cătălin Stoica, dr. Mirel Bănică, Ioana Avădani, Ionuţ Butoi.
Prezentul Colocviu se înscrie într-o serie de dezbateri pe această temă, pregătind elaborarea unui volum colectiv dedicat avatarurilor excepţionalismului în România.