Expoziția „Muzeul Militar Național – 100 de ani, 100 de obiecte”

Centenarul Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I”

📁 Muzeele României
Autor: Redacția
🗓️ 18 decembrie 2023

Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” a vernisat luni, 18 decembrie 2023 expoziția „Muzeul Militar Național – 100 de ani, 100 de obiecte”.

Acum 100 de ani, pe 18 decembrie 1923, regele Ferdinand I semna Înaltul Decret Nr. 6064 prin care lua ființă Muzeul Militar Național. Expoziția „Muzeul Militar Național – 100 de ani, 100 de obiecte” face parte din seria de evenimente dedicate centenarului Muzeul Militar Național.

În cadrul acestei expoziții, vizitatorii vor putea admira obiecte din toate colecțiile instituției, multe dintre ele fiind expuse pentru prima dată.

„Muzeul Militar Național - 100 de ani de istorie militară”

Din seria evenimentelor care marchează Centenarul Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” face parte și expoziția „Muzeul Militar Național - 100 de ani de istorie militară”, vernisată la 7 decembrie 2023, la sediul Băncii Naționale a României.

Expoziția urmărește prezentarea și evocarea celor mai importante evenimente și personalități ale istoriei moderne a românilor prin etalarea unor obiecte originale, unice pe plan național. Astfel, au fost expuse obiecte personale ce au aparținut lui Tudor Vladimirescu, lui Alexandru Ioan Cuza, lui Constantin Prezan, lui Alexandru Averescu, părintelui Vasile Lucaciu sau Familiei Regale a României. În mod evident, cele mai spectaculoase piese au fost cele care au aparținut Familiei Regale, fie că e vorba de uniforma regelui Carol I, de uniformele regilor Ferdinand și Maria, de rochia reginei Elisabeta sau de uniforma regelui Carol al II-lea. De asemenea, sunt remarcabile și obiectele personale care au aparținut regelui Ferdinand și reginei Maria.

Expoziția „Muzeul Militar Național – 100 de ani de istorie militară”
Expoziția „Muzeul Militar Național – 100 de ani de istorie militară”

Totodată, pentru a onora împlinirea a 100 de ani de existență a Muzeului Militar Național, a fost lansată în circuitul numismatic o monedă comemorativă din argint cu tema „100 de ani de la înființarea Muzeului Militar Național Regele Ferdinand I”